Danone da explicatii: "A gresi e omeneste"

Producatorul francez de lactate nu poate explica intarzierea cu care a facut publica suspiciunea de contaminare cu dioxina a iaurtului.

Suntem si noi oameni si mai gresim.” Asa a explicat directorul general al producatorului de iaurturi Danone, Jacques Ponty, amenda de 10.000 de lei (100 de milioane de lei vechi) aplicata de autoritatile sanitar-veterinare companiei.

La solicitarea EVZ, compania a explicat, in urma cu aproape o saptamana, ca amenda nu a avut nicio legatura cu importul de produse - asa cum ne-au indicat surse din Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara -, ci ca este legata de „intocmirea unor acte”.

La conferinta de presa organizata ieri de Danone, seful companiei a recunoscut insa ca sanctiunea a vizat nedeclararea, la autoritatile sanitar-veterinare, a unor materii prime folosite in fabricarea iaurturilor. Motivul? Potrivit lui Ponty, compania nu a stiut de modificarea legii privind declararea materiilor prime importate, schimbare produsa la inceputul lunii iulie si care a fost publicata si in Monitorul Oficial.

Conform Programului Strategic National, atunci cand un produs sau subprodus ajunge in tara pentru prima data trebuie sa fie controlat din punct de vedere sanitar-veterinar, ceea ce nu s-a intamplat cu Danone in cazul importului de amestec de fructe cu guma de guar, produs care ulterior a fost suspect de contaminare cu dioxina.

N-au anuntat pentru ca nu era de competenta lor

Suspiciunea de contaminare cu dioxina a iaurturilor cu fructe nu a fost facuta publica de companie - decat dupa relatarea de catre „Evenimentul zilei” a incidentului - din doua motive, potrivit directorului general al Danone, Jacques Ponty.

Pe de o parte, pentru ca nu era de competenta companiei sa anunte consumatorii, dar si pentru ca astfel de alerte apar frecvent, iar comunicarea lor nu e necesara.

„Analizele noastre, realizate in Germania si in Cehia, indicau prezenta dioxinei in limitele normale, asa ca am considerat ca e de competenta Autoritatii Sanitar-Veterinare, care a decis sa puna loturile de iaurturi sub sechestru si sa informeze consumatorii”, a spus Ponty, care a adaugat ca alertele interne privind neconformitatea unui produs sunt frecvente si ca nu se comunica publicului pana la obtinerea unor date certe.

Neclaritati

Misteriosul lot cu data de expirare 20 august Declaratiile autoritatilor sanitar-veterinare si cele ale companiei Danone sunt cel putin contradictorii in privinta lotului de iaurturi care expira pe 20 august si care a fost consumat inainte ca ANSVSA sa pune sechestru pe cele 44.000 de pahare cu iaurt cu visine si caise. Potrivit autoritatilor sanitar-veterinare, lotul cu data de expirare 20 august a fost suspect de contaminare cu dioxina in guma de guar si a fost consumat inainte de a se declansa alerta de suspiciune.

In versiunea companiei Danone, doar lotul de iaurturi cu data de expirare 11 septembrie a fost suspect de contaminare si pus sub sechestru de autoritati. In plus, au fost trimise la analiza in laboratorul de la Budapesta, dotat pentru depistarea substantelor ca dioxina din produse, doar mostre din lotul din 11 septembrie, nici compania si nici reprezentantii autoritatii sanitar-veterinare neputand sa explice de ce lotul din 20 august a fost exceptat de la analize oficiale.

Potrivit Danone, mostre din acest lot au fost analizate in laboratorul propriu, iar rezultatele au indicat niveluri in limite legale ale dioxinei. „Noi am mai testat in luna august trei loturi, cu date de expirare 22, 23 si 26 august, toate cu acelasi preparat de fruct, iar rezultatele au demonstrat ca produsele sunt conforme si bune de consum”, a spus Ponty. El a adaugat ca niciunul dintre aceste loturi nu a fost retras de pe piata pentru ca rezultatele au confirmat ca produsele pot fi consumate.