Fostul fotbalist, Daniel Prodan, s-a stins din viaţă, miercuri, la vârsta de numai 44 de ani, în uma unui infarct. La câteva ore de la vestea ce a picat ca un trăsnet pentru familie, apropiaţi şi cei care l-au cunoscut şi admirat pe fostul fotbalist, apar detalii despre eficienţa intervenţiei celor de pe Ambulanţă în a-i salva viaţa lui Daniel Prodan.
Apelul la 112 a fost făcut de soția fostului jucător, miercuri, la ora 19:57. În acel moment nu era liber niciun echipaj nici la SMURD, nici de la Serviciul de Ambulanță, aşa că s-a hotărât să fie trimisă cea mai apropiată ambulanţă. Echipajul a ajuns la 14 minute după apel şi au început imediat procedurile de resuscitare, timp în care s-a căutat o altă ambulanţă cu medic, potrivit stirileprotv.ro
Prima a plecat de la Spitalul Floreasca şi a ajuns la Daniel Prodan după 8 minute de la sosirea primului echipaj. Cele două echipe de specialişti l-au resuscitat pe acesta preţ de trei ore, timp în care inima fostului fotbalist a repornit, însă, din nefericire, s-a oprit de fiecare dată.
Alis Grasu, directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov, a recunoscut aceste detalii despre intervenția medicilor de la urgență, dar a afirmat că prima mașina care a ajuns avea tot echipamentul necesar pentru manevrele de resuscitare.
"Au ajuns în timp destul de scurt. Au început manevrele de resuscitare și le-au continuat aproape 3 ore în speranța că vor reuși să pornească și să susțină activitatea cardiacă pentru a-l putea transporta la spital din păcate de fiecare dată când au reușit să pornească cordul, activitatea cardiacă nu s-a putut menține mai mult de maxim 20 de secunde" a afirmat Alis Grasu.