Daniel Ghiţă e devastat! Doliu în familia lui: „Nu te voi uita niciodată.” Ultimele reacţii

Sărbătorile Pascale au fost marcate de un eveniment negru pentru luptătorul Daniel Ghiţă. Una dintre cele mai importante persoane din viaţa lui a murit recent.

Bunica celebrului practicant de arte marţiale, a încetat din viață chiar în Săptămâna Patimilor.

Conform propriilor dezvăluiri, Mărioara este care i-a insuflat încă de la o vârstă fragedă valorile creștine și dragostea față de Dumnezeu.

Anunțul trist a fost lansat de Daniel Ghiţă prin intermediul unui mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare.

„A murit Bunica mea, Mărioara de la Însurăței-Brăila. Toată viața m-a educat cu credință și îmi repeta să nu fac nimic fără Dumnezeu!

Aceste cuvinte sunt tatuate pe mâna mea: Nihil Sine Deo! Toată viața mea l-am simțit pe Dumnezeu în inima mea și la greu îmi arată drumul!

Mulțumesc tuturor care au făcut totul posibil ca Mamaie să fie înmormântată crestineste! Dumnezeu să te odihnească, Bunica mea, dragă!

Nu te voi uita niciodată! Rămân creștin ortodox până la moarte! Credință ne-a ținut uniți de 2000 de ani și o sa ne țină pe vesnicie! Nihil Sine Deo”, a scris Daniel Ghiță pe Facebook.

La rândul lor, fanii, prietenii şi apropiaţii lui Ghiţă i-au transmis nenumărate mesaje de condoleanțe și încurajări menite să-i mai aline durerea imensă pe care o resimte în aceste momente dificile, de grea încercare sufletească.