Pedigree-ul "instituţional" este ceea ce lipseşte realizatorului TV.
Licitaţia pentru Oltchim trebuia să impună condiţii care să excludă investitori ca Dan Diaconescu, susţine Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe, într-un interviu pentru EVZ. EVZ: Cum de a ajuns vânzarea Oltchim în impas? Daniel Dăianu: Condiţionalitatea expresă a Fondului a fost privatizarea Oltchimului, în sensul cel puţin al susţinerii licitaţiei, adică să se vadă că statul doreşte să decidă dacă va continua să bage bani în acest combinat sau vrea să îl eficientizeze. După mine, într-un an electoral trebuiau suspendate aceste procese. Nici Fondul nu trebuia să impună. Acum, boardul va spune că s-au respectat condiţiile, dar iată ce situaţie avem în ţară. Dar situaţia Oltchim este mult mai veche. Se ştiau de ani buni problemele Oltchim. La licitaţie nu se puteau pune bariere de filtrare a concurenţilor? Ba da. Cine participă la licitaţie trebuie să aibă un pedigree, o carte de vizită ca persoană instituţională. Dan Diaconescu nu trebuia să se califice. Aici trebuia să fie admişi cei care aveau bonitate care se măsoară în funcţie de mai multe elemente: traseul profesional, reputaţia instituţională, forţa financiară şi, în plus, un business plan. Aici este şi răspunderea celui care vinde. Însă exista un risc, pentru că un anumit cumpărător putea să cumpere şi să închidă. Orice condiţie era foarte greu de impus. Nu există restructurare, mai ales în condiţii de criză, care să îţi asigure în integralitate locurile de muncă. A fost aceasta o condiţie normală? Da. Chiar şi atunci când diminuezi personalul una este să o faci peste noapte şi altceva să ai o perioadă lăsată la dispoziţie. Şi, de fapt, asta s-a negociat. Menţinerea locurilor de muncă este necesară pentru că ceea ce este nerentabil acum poate deveni rentabil mai apoi. Ce trebuie făcut în continuare, dacă Dan Diaconescu nu aduce banii? Eu am pledat pentru administrare specială. Aceasta permite, ca şi în cazul Hidroelectricii să se termine contractele oneroase pentru că mulţi s-au înfruptat din Oltchim. Trebuie găsit şi medicamentul decisiv, un investitor de amploare. Asta şi-a dorit guvernul, ca Oltchim să ajungă în administrare specială? Nu am de unde să ştiu, nu pot să comentez. Dar întrebarea care se pune este, ce a oprit statul ca să instituie din timp o administrare specială. Ponta sesizează DNA-ul Ieri, premierul Victor Ponta a spus că va sesiza DNA-ul ca să poată fi condamnaţi cei care au căpuşat combinatul de la Râmnicu-Vâlcea şi l-au adus în situaţia de a avea datorii de milioane de euro. "Vom sesiza DNA-ul, instituţiile statului, fără a putea recupera tot ce s-a pierdut", a mai spus premierul. CITIŢI ŞI:
- Dan Diaconescu joacă dur. Cere anularea unei datorii de jumătate de miliard de lei a Oltchim către stat
- De ce banii promişi de Diaconescu nu pot ajunge la angajaţii Oltchim
- Cum a fost posibil: D.D. la Oltchim
- EXCLUSIV. Ce promite DD pentru Oltchim: Termocentrale noi, gigant petrochimic integrat şi cifră de afaceri de 10 miliarde de euro
- Iată de ce victoria lui Dan Diaconescu la Oltchim e o veste excelentă
- EVZ a avut dreptate! Remus Vulpescu a recunoscut convorbirea cu reprezentantul FMI pe tema Oltchim
- Ministrul Economiei spune că ruşii de la TISE ar putea prelua Oltchimul dacă Diaconescu nu găseşte bani
- Victor Ponta regretă că ruşii nu au licitat pentru Oltchim. Vezi ce a declarat despre Dan Diaconescu
- Ochiul şi timpanul serviciilor secrete, aţintite spre Oltchim
- Remus Vulpescu i-a făcut jocul lui Dan Diaconescu, în ciuda avertismentului FMI
- De unde aşteaptă banii Diaconescu? De la "vreo 10 milioane de români" şi de la "prieteni din ţară şi străinătate"
- Un banc prost devine realitate. Diaconescu, proprietarul Oltchim. Luni la ora 10 trebuie să arate şi banii | VIDEO