Exista voci critice neobosite in a denunta prejudecata "impresionista" a talentului.
Ar fi prea imprecis si fluid acest termen-umbrela pentru a funda un concept si o teorie critica.
Si totusi, pe cat de vag pare el, pe atat de sigur sunt ca unii poeti se dovedesc extrem de talentati, in timp ce altii nu si nu. E un fel anume de a pune cuvintele pe hartie, de a construi sau a destructura imagini, de a gasi un ritm interior si a face sa pulseze versul. E vorba de un accent personal care pare deopotriva straniu si familiar; de o viziune ce imbiba realitatea inconjuratoare si o transforma intr-un mediu intim; de un limbaj utilizat si modulat in chip diferit, neasteptat.
In volumul de debut „Ochi rosii polaroid. Acesta este un test” (Editura Vinea) semnat de Gabi Eftimie, universul adus in spatiul virtual si stocat in creier este explorat cu o dezinvoltura de invidiat. Se observa imediat distanta dintre eul profund si spatiile tehnologizate in care subiectul subzista. Spre deosebire de poetii „milenaristi”, care isi ingroasa identitatea sociala si se infatiseaza prinsi in plasa unei Istorii radioactive, Gabi Eftimie adopta postura internautului care, cu un simplu click, poate transforma cosmarul intr-o amintire.
De aici glisarea versurilor intre doua registre: unul mai apasator, in care camerele infrarosu si laboratoarele supravegheaza individul ori experimenteaza pe el; si unul de reconversie psihologica, in care exact aceleasi masini reci recompun decorul urban. Tehnologia isi impune termenii, luminile, sonorul asupra naturii propriu-zise, captata si domesticita prin echivalari de mare efect: „apa se loveste de mine ca sunetul intr-o boxa stricata”, „iar ploua cu arsuri electrice”...
Un text incepe prin a canta aceasta radicala transformare, cu un rest, totusi, de mila omeneasca: „vom imbraca pijamale artificiale/ ne vom incheia la sireturile de neon/ vom fi liberi sa apasam rewind/ sa batem tare la tobele mari/ sa dam cu biciul/ cantand/ sa fluturam tabla de metal sa sune cat mai strident/ dar cand tipam ca nu vrem capul taiat din farfurie/cand urlam ca nu asta/ nu nu asta”.
Timpuri noi in poezia autohtona.