De la o anumita distanta privind lucrurile, pare ca tinerii scriitori basarabeni au o mai redusa implicare sociala si nationala decat confratii lor mai varstnici. Intre generatia lui Grigore Vieru si cea careia ii apartine Vasile Garnet exista, indiscutabil, o diferenta de perspectiva.
Daca unii raspund agresiunii Istoriei printr-o atitudine combativa, transformandu-si adesea versurile intr-o tribuna de rezistenta si afirmare identitara, ceilalti mizeaza pe individualitate, cerand, ironic, „o mantuire mai domestica”. Traumele protagonistilor, drama fiintei sunt insa aceleasi, chiar daca ele intra intr-un proiect artistic diferit, la granita dintre modernism si postmodernism.
„Campia Borges”, placheta lui Vasile Garnet (Editura Vinea), e impregnata de aceasta sensibilitate crepusculara a unui autor-personaj „singur si inactual”, captiv intr-o lume „care si-a umilit de mult existenta”. Basarabia este vazuta ca o uriasa provincie a ratarii.
Discursurile politice gaunoase sunt menite sa inalte o butaforie nationala, o pseudo-tara de sine statatoare, amanand unirea cu Romania la calendele grecesti. Aceasta fiind linia oficiala, reactia de respingere nu este una politica, nici una civica: ea capata conturul eului, aparat printr-o miscare de retragere interioara.
Poetul simte - si declara - o nevoie acuta de a se curata de reziduurile istoriei, retractilitatea lui devenind, dintr-o forma de protectie, o a doua natura. Evadarea din realitate e sinonima cu evaziunea in universul paralel al lecturilor si al creatiei.
Ironic, tragic, rareori stenic, Vasile Garnet moduleaza un discurs liric elaborat la maximum, incarcat pana la refuz de semnificatie. Recunoastem aici lectia postmodernismului poetic, semnificarea transparenta si practicarea aluziei culturale. Dar si o problematica dureroasa pentru cei aflati la rascrucile istoriei si ale geografiei, fratii nostri de sange din Est care traiesc si mai acut sentimentul romanesc al raspantiei.
Inchid volumul notabil al lui Vasile Garnet cu un sentiment de culpa difuza. Ii citim si ii citam prea rar pe acesti scriitori adevarati care ne apartin, de fapt si de drept.