Dupa frenezia creativa din anii '90, Mihail Galatanu pare sa fi descoperit deliciile specializarii.
Lirismul in cascada lasa loc unei tematizari subliniate, ca si cum autorul n-ar mai vrea sa imbratiseze realitatea, ci sa o priveasca dintr-un anumit unghi. In „Burta instelata” (2005), imaginea din titlu reprezenta metafora centrala. Din echivalarea pantecului matern cu bolta cereasca se crea perspectiva: lumea exterioara devenea extensia unui fabulos univers primordial.
Cu „Inima de diamant” (Editura Vinea, 2006), iesim din aceasta scenografie intima, imbibata „de sange si de bale, de limfa, de foale”, pentru a ne muta intr-un univers, cum ar fi spus Ion Barbu, „de curatii si semne”. Nu ca acest traseu ar fi imposibil; dar esecul autorului e vizibil. Exista in „Inima de diamant” mai multe versuri frumoase, insa nici un text in intregime remarcabil.
Si aceasta fiindca Mihail Galatanu a mers aici impotriva naturii sale poetice, ambitionand sa obtina rezultate la un palier, pentru el, incomod. Nu e un creator reflexiv, ci unul instinctual, primar (fara nota peiorativa), la care cuvintele sunt calde inca. Orice demonstratie este de prisos: autorul ar fi trebuit sa-si suspende vointa explicativa si sa-si lase instinctul verbal sa lucreze.
Sa vedem un exemplu: „In diamant locuiau toate femeile pe care le-am iubit,/ grupate intr-un club/ numit clubul de diamant./ De golf sau de streap-tease, nici nu mai stiu./ Ele se dezbracau, pe rand sau in acelasi timp - sau in acelasi anotimp./ Ciorapi zburau da pa ele, ca zgura de pe zilele rele./ Dresuri, si eresuri. Frumusete, lesturi.// Viata mea, viata mea incotro se indrepta?/ Cine sa-mi spuie?/ Cucul canta, lumea-i suie”.
Versurile sunt de o inegalitate izbitoare. Poemul demareaza aproape vulgar, cu o nota de umor involuntar, dar se salveaza printr-un vers de o stranie, lapidara expresivitate („Dresuri, si eresuri. Frumusete, lesturi”), cu melodicitatea si jalea sfasietoare ale cantecului popular. Autorul „nouazecist” a vrut sa fie, in acelasi timp, si Cezar Ivanescu, si M. Ivanescu, sa faca, adica, si lirism pur, si poezie sofisticata in aparenta ei simplitate. N-a reusit.