Daniel Cristea-Enache: "Poate cea mai importanta aparitie editoriala romaneasca de dupa 1989 este corespondenta inedita dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle, publicata de Editura Polirom (in ingrijirea Christinei Zarifopol-Illias) in 2000."
Sunt 108 scrisori, complet necunoscute pana atunci specialistilor si publicului larg. La fondul epistolar compus din 66 de scrisori (13 ale lui Eminescu, 48 ale Veronicai Micle si 5 atribuite de zelosul Octav Minar) s-au adaugat dintr-o data, printr-o senzationala completare, 93 de scrisori trimise de Eminescu Veronicai si 15 pe care ea i le-a adresat poetului - toate fiind pastrate de succesivele mostenitoare ale vaduvei lui Stefan Micle.
Noul set de texte ni-l arata pe Eminescu trecand, ca toti indragostitii lumii, prin registrul senzatiilor si suferintelor amoroase: de la voluptate la durere, de la vibratia ce se comunica imediat sufletului-pereche si pana la tonul epistolar alb, de o rece politete, forma superioara a deznadejdii. Este mai intai desfasurat un adevarat arsenal de diminutive si alte „atentii” onomastice. Eminescu devine Miguel Eminescu de Ipotesti, Emin, Miguel, dar si Bebe, Titi, Tropotel; in timp ce Veronica Micle primeste o jerba de apelative gratioase: Verena, Vroni, Veronicuta, Cuta, Pototoni...
Ce diferenta fata de amarul si disperarea din alte epistole! Pesimismul care inunda multe pagini iese din ce simte si mai ales din ce nu mai simte Eminescu: „Stiam prea bine ca fondul sufletului meu e dezgustul, apatia, mizeria. Eu nu sunt facut pentru nici o femee, nici o femee nu e facuta pentru mine, si oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocita. Nu iubesc nimic pentru ca nu cred in nimic si prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezinta, eu nu am privirea ce infrumuseteaza lumea, ci aceea care vede numai raul, numai defectele, numai partea umbrei”.
Aproape ca se contureaza cuplul din „Luceafarul”, cuplul imposibil, cu legaturile rupte intre o femeie vitala, care vrea sa iubeasca si sa se bucure de senzatiile ei, si un Hyperion nemuritor si rece, strabatand spatiile pentru a verifica adevarul amar al singuratatii si singularitatii lui. Totusi este trist in lume.