Daniel Chiţoiu: DD vrea să prelungească semnarea contractului

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a susţinut că motivele invocate de Dan Diaconescu pentru a nu semna contractul de privatizare a Oltchim reprezintă "un tertip" pentru a prelungi semnarea actului, eşuarea privatizării putând fi constatată după ce va trece termenul de zece zile stabilit.

"Cred că este un tertip ca să prelungească semnarea contractului", a spus Daniel Chiţoiu. Întrebat dacă privatizarea Oltchim a eşuat, aşa cum a declarat premierul Victor Ponta, Chiţoiu a spus că vânzarea va fi considerată eşuată dacă Dan Diaconescu nu va veni să plătească preţul pe acţiuni şi nu-şi va asuma toate obligaţiile din oferta de cumpărare. Premierul Victor Ponta a spus, astăzi, că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, acesta precizând că, după ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a deveni acţionar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a fost chemat de premierul Victor Ponta la o şedinţă de guvern pe tema organizării Oltchim. La discuţii sunt aşteptaţi şi Mona Pivniceru şi Florin Georgescu, potrivit realitatea.net. "După ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a activa ca acţionat majoritar la Oltchim, Guvernul va aproba măsurile pentru a menţine combinatul şi pentru a intra într-o procedură specială prin care să se salveze locurile de muncă, urmând a se găsi un investitor serios", a declarat, azi, Victor Ponta.

Recent, premierul declarase că Daniel Chiţoiu răspunde cu capul pentru privatizarea combinatului Dan Diaconescu nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare a Oltchim. Patronul OTV a susţinut că documentele nu sunt complete.