Dani Coman a redevenit numărul unu în Giuleşti

Rapid a câştigat fără probleme, scor 3-0, partida cu Astra Ploieşti, disputată vineri seară, în Giuleşti, în etapa a 11-a a Ligii I.

Giuleştenii au rezolvat soarta meciului încă din prima repriză, graţie golurilor înscrise de Cassio (două) şi Spadacio şi visează că vor reuşi în acest sezon să câştige cel de-al patrulea titlu din istorie.

La jocul cu Astra, poarta echipei din Grant a fost apărată pentru prima dată în acest campionat de Dani Coman. Bornescu, titularul de până acum, a fost lăsat pe bancă de antrenorul Marius Şumudică, pe motiv că a greşit în runda precedentă, la Timişoara, deşi "Pepe" a susţinut că nu i se pot imputa golurile încasate în Banat.

"Mi-am dorit să redebutez cu dreptul la Rapid, dar nu pot spune că am avut emoţii. Concurenţa cu Mircea Bornescu creează presiune, însă niciunul dintre noi nu se roagă să greşească celălalt", ne-a spus astăzi Coman.