Ionel Dănciulescu, team-managerul echipei Dinamo, a spus, la finalul umilinței cu naționala de tineret a Danemarcei, că jocul a fost doar un meci de pregătire, iar jucătorii au fost obosiți.
Ionel Dănciulescu a încercat să scuze înfrângerea echipei sale, în fața naționalei de tineret a Danemarcei, scor 1-7, și a spus că fotbaliștii au acuzat oboseala. De asemenea, „Danciu” a subliniat că întâlnirea a avut un caracter amical.
„Fotbalul e făcut şi din lucruri mai puţin plăcute. Important e să învăţăm din greşeli. Partea bună e că a fost doar un meci amical. Băieţii îşi cam pierd din concentrare. Cu siguranţă vor exista discuţii după acest rezultat. Eu pun această înfrângere pe seama faptului că jucătorii sunt obosiţi. Stau şi mă gândesc că noi, la nivel de juniori, suntem foarte departe de ceea ce au danezii. Deocamdată, acesta e lotul. Încercăm să mai aducem ceva. Normal ar trebui ca eventualele achiziţii să vină cât mai repede, ca să avem timp să le integrăm", a spus Dănciulescu la Digi Sport.