În scurt timp, la „recomandări” în librării vom găsi cartea celebrei artiste de hip-hop a anilor 2000. Dana Marijuana a avut o viața tumultoasă, presărată cu abuz de substanțe interzise, cu scandaluri între ea și familia ei și cu doi copii care nu cresc alături de tații lor.
”Atunci poate nu îmi dădeam seama, dar era clar că intrasem în depresie. Şi totuşi, asta s-a legat cu felul meu de atunci de a înţelege lumea altfel. Am simţit o conexiune profundă cu lumea şi cu tot ce era în jur. Descopeream un alt adevăr despre realitate, care până atunci parcă îmi fusese ascuns. Aveam nişte trăiri cum nu avusesem, mă redescopeream şi simţeam totul la un alt nivel. Lucrurile căpătau alt sens şi le vedeam într-o lumină cu totul nouă… Eram tot mai obosită, dormeam extrem de puţin şi mâncam foarte rar. Slăbisem îngrozitor – ai mei erau foarte speriaţi, au crezut că mă sinucid când mă vedeau aşa apatică, în stările mele «ciudate», cu noua mea «credinţă», despre care încercam să le explic şi care îi şoca. Era clar că nu eram ok”, povestește fosta artistă în cartea „Poveste de cartier”
Marijuana o va lansa vinerea viitoare, pe 16 noiembrie, cu un preț de 50 de lei per exemplar.