Fariseu. Liderul Partidului Conservator se împăunează cu impozitele pe care le-au plătit firmele fondate de el. Volumul taxelor achitate arată însă că afacerile familiei Voiculescu înfloresc an de an.
Dan Voiculescu a răspuns luni, pe blogul său, dezvăluirilor din "Evenimentul Zilei", care probau faptul că firmele din grupul controlat de familia sa face afaceri bănoase tocmai cu statul pe care îl acuză că este tâlhar, discriminatoriu şi clientelar. Afirmaţiile sale le întăresc, însă, pe cele prezentate de noi. 60 de milioane plătite la stat, afaceri de sute de milioane Dan Voiculescu îşi face un titlu de glorie din faptul că firmele familiei sale plătesc impozitele la buget. "În 2010 şi 2011, firmele pe care le-am fondat au plătit la stat – statul tâlhar, administrat de regimul Băsescu – peste 60 de milioane de euro. Nu sunt poveşti, sunt date contabile, care pot fi verificate. Şi, foarte probabil, cu contribuţiile din acest an, suma va ajunge la 100 de milioane de euro – bani care au intrat în bugetul public, din care se plătesc inclusiv salarii pentru preşedinte, miniştri etc.", arată Dan Voiculescu. Replica mogulului confirmă ceea ce "Evenimentul Zilei" a arătat – că afacerile firmelor sale merg ca unse în statul "tâlhar şi clientelar" al "dictatorului" Băsescu. Pe de altă parte, plata impozitelor, cu care se împăunează senatorul PC, nu este nimic altceva decât respectarea obligaţiilor pe care le au firmele sale faţă de bugetul statului – taxa pe valoarea adăugată, impozite pe salarii şi pe profit, contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale. Nimic despre energie Ca atare, omul de afaceri Dan Voiculescu nu poate să afirme decât "am plătit corect către stat tot ceea ce aveam de plătit", sau chiar să pluseze "nu am avut niciun avantaj de la statul-clientelar". A doua afirmaţie este mai greu de făcut. Voiculescu nu a negat în niciun fel şi nici nu a contrazis declaraţia lui Berceanu că magnatul Antenelor a câştigat o căruţă de bani luând curentul de la Hidroelectrica şi vânzându-l la Metrou. Senatorul PC nu a negat nici că a avut contracte preferenţiale, tot pe energie ,de la Rovinari. Firmele magnatului au avut însă parte de "clemenţa" şi "înţelegerea" mai multor instituţii publice, tot în perioada "dictatorului" Băsescu. Ajutoare de stat grase pentru Antene Societatea "Antena 1" SA, care îşi făcuse un obicei din a critica, în calitate de contribuabil onest, eşalonările acordate marilor datornici la buget, a obţinut ea însăşi, în 2004, eşalonarea datoriilor restante la plată la bugetul de stat al României, de 52,3 miliarde de ROL (5,23 milioane de lei noi). Pe lângă eşalonare, SC "Antena 1" SA a fost scutită de plata a încă 37,8 miliarde de lei majorări de întârziere. Cea mai mare parte a datoriilor provenea din faptul că SC "Antena 1" SA uitase să plătească, ani de-a rândul, Centrului Român de Cinematografie, taxa legală de 3% din preţul minutelor de publicitate vândute. Urmare acceptului Centrului Naţional al Cinematografiei, SC "Antena1" SA a obţinut ajutorul de stat, cu caracter de "dezvoltare regională". Angajamente încălcate SC "Antena 1" SA s-a angajat că va folosi ajutoarele de stat primite pentru a se dota cu o serie de echipamente digitale, în valoare de peste 126 de miliarde de lei, din care aproape 46 de miliarde a fost ajutorul de stat primit. Potrivit documentelor de la Consiliul Concurenţei, echipamentele digitale urmau a fi folosite pentru studiourile centrale din Bucureşti, iar cele înlocuite urmau să fie repartizate celorlalte studiouri teritoriale şi pentru deschiderea altora noi. SC "Antena 1" SA avea, în 2004, 23 de staţii teritoriale şi şi-a luat angajamentul că se va extinde până la sfârşitul lui 2006, la 32 de staţii, pe care le va menţine cel puţin cinci ani, deci până la sfârşitul anului 2011. Antena 1 şi-a adus echipamentele, cu ajutor de stat, dar dezvoltarea până la 32 de staţii locale a rămas doar pe hârtie. Numărul staţiilor a scăzut continuu. La sfârşitul lui 2008, Antena 1 avea numai 18 staţii locale, iar în prezent are numai 15 staţii. Consiliul Concurenţei, mumă pentru Antena 1 Consiliul Concurenţei nu a condiţionat expres acordarea ajutorului de deschiderea numărului de posturi locale promis, deşi doar aşa ajutorul de stat putea fi justificat ca fiind pentru "dezvoltare regională". Centrul Naţional al Cinematografiei nu a cerut Consiliului să declanşeze o investigaţie asupra legalităţii ajutorului de stat acordat, iar Consiliul Concurenţei nu a catadicsit nici el să facă vreo anchetă.
RESTANȚE
Radioul public îşi caută dreptatea la Tribunal
Pe 28 noiembrie 2006, Societatea Română de Radio (SRR) a organizat o licitaţie de vânzare a spaţiului publicitar unei agenţii specializate. Licitaţia a fost câştigată de CLIR Media SRL, o fimă înfiinţată cu 8 luni înainte, în martie, în cadrul grupul media controlat de Dan Voiculescu. Ofertă supralicitată Firma lui Voiculescu a câştigat licitaţia, luându-şi angajamentul contractual că va aduce Radioului public, în doi ani, venituri de cel puţin 3.867.500 euro din vânzarea spaţiului publicitar. Oferta a fost mult prea mare pentru a pierde licitaţia, fiind cu 1,3 milioane de euro peste cele ale celorlalţi doi participanţi - Splendid Media şi Media Consulta. Cum oferta CLIR era garantată, au fost mai multe voci care şi-au exprimat îndoiala că firma din grupul media controlat de familia senatorului PC putea strânge suma din vânzarea spaţiilor publicitare ale radioului public. Poliţa se judecă în instanţă Afacerea a demarat pe 15 martie 2007, dar suma strânsă de CLIR a fost mai mică cu circa 700.000 de euro, din care 600.000 trebuiau acoperiţi chiar de firma din grupul Voiculescu. Radioul public a executat scrisoarea de garanţie, de numai 200.000 de euro. Pentru restul de 400.000, SRR şi CLIR Media au ajuns în instanţă. În noiembrie CLIR a câştigat la Tribunal. Urmează, probabil, recursul Societăţii de Radio. 400 de mii de euro revendică Radioul public de la societatea CLIR Media, înfiinţată în cadrul grupului controlat de Voiculescu CITIȚI ȘI:
- Cine este politicianul care face afaceri de milioane în culisele statului
- Valentin Stan i-a dat lui Dan Voiculescu cu "laptopul" în cap, în direct la Antena 3
- Cum i-a stricat Victor Ponta o "ştire bună" lui Mihai Gâdea! Și tocmai când apăra "onoarea" lui Voiculescu
- Omagiu Conducătorului iubit: Dan Voiculescu oferă românilor "decenii de împliniri măreţe"