Incursiunea noastră în presa sportivă dinainte de 1989 a ajuns la ultimul episod, "Radioul". Zilele trecute i-am ascultat povestea lui Constantin Alexe, fost ziarist la "Sportul", am stat de vorba cu Dumitru Graur despre Televiziunea Româna, iar acum a sosit momentul sa deschidem aparatele de radio.
Nu este vorba despre niciun comunicat important pentru ţară, ci doar despre povestea transmisiunilor sportive pe calea undelor înainte de 1989 şi după Revoluţia din decembrie.
Refugiul microbistului
Radioul a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai românului, chiar dacă nu totdeauna şi cel mai fidel. Radioul avea avantajul că putea fi ascultat pâna în cele mai îndepartate sate ale României, pe toate coclaurile, acolo unde nu exista nici măcar curent electric. Pentru pasionaţii de sport, radioul era cel mai bun mijloc de informare, iar transmiunile în direct ale competiţiilor reprezentau o adevarate desfătare.
Cu doar două ore de program la televizor, cu un "Sportul" asasinat de "minute" venite de la CC si comunicate de la Agerpres, radioul ajunsese în anii '80 refugiul microbistului român.
Oferta era mult mai generoasă. Iar când programul 1 al Radiodifuziunii nu sătura pofta de sport a ascultătorilor, aceştia comutau pe posturile străine.
"Nene, cât e la Ploieşti?”
Românii ascultau meciurile naţionalei de baschet a Iugoslaviei, campionatul italian de fotbal, cel al Spaniei. Posturile erau "prinse" pe unde medii şi scurte. Înainte de 1989, meciurile din Divizia A se disputau de cele mai multe ori la aceeasi oră. Emisunea "Fotbal minut cu minut", în cadrul careia se transmitea etapa, a fost una dintre cele mai îndragite emisiuni ale Radidifuziunii române. Oamenii se strângeau ciorchine lânga un "tranzistor" si ascultau relatările de pe cele 9 stadioane.
În tribune, la meciuri, omul cu radioul era o mică vedetă. "Nene, cât e la Ploieşti? Da' la Galati? 1-0 în Ghencea? Aha! La Petrosani e 1-0 pentru oaspeţi. E bine, se duc ăia în B, scăpam noi". Astfel de dialoguri se auzeau la tot pasul pe stadioane. La sfârşitul meciurilor, erau destui cei care mai zăboveau în tribune pentru a asculta la staţia de amplificare finalul etapei.
“Mulţumim Nicolae Secoşan, dăm legatura la Cluj lui Teodor Mateescu”
"Deci, la Craiova, Universitatea a deschis scorul în partida cu FC Argeş, mulţumim Sebastian Domozină. Acum mergem la Timişoara. Ce se întâmplă acolo ne spune Nicolae Secoşan. Mulţumesc Gheorghe Minoiu, aici, pe Bega, Poli şi Rapid se află la egalitate, 0-0... Mulţumim Nicolae Secoşan, dăm legătura la Cluj lui Teodor Mateescu... Am văzut ce se întâmplă la Cluj, îi cedăm acum legătura pe stadionul Dinamo lui Ion Ghiţulescu, după care mergem la Ploieşti, acolo unde aşteptăm primele informaţii de la Dan Voicilă". Acestea sunt doar câteva frânturi din "Fotbal minut cu minut", unde, vorba lui Dan Voicilă, “cel mai important era minutul şi scorul”.
În anii '80, când competiţiile sportive TV erau transmise din ce în ce mai rar, radioul era singurul care aducea fotbalul în casele românilor. Lumea se lăsa sedusă de vocile din eter, care nu aduceau întotdeauna veşti dintre cele mai bune. Mulţi microbişti ştiu despre fotbalul dinainte de 1989 mai mult din transmisiunle radio decât din cele TV.
Schimb de generaţii
Spre deosebire de jurnaliştii din presa scrisă sau din televiziune, care după 1989 a fost îngropaţi practic de concurenţa apărută, comentariul radio şi-a păstrat pentru încă câţiva ani respectul faţă de ascultători. Dan Voicilă, Ion Ghiţulescu, Coca Cozma Teoharie şi ceilalţi au comentat ani buni după evenimentele din decembrie 1989 bucurându-se de acelaşi respect. Din păcate, după această dată au apărut şi mulţi impostori.
Emisiunea "Fotbal minut cu minut" a dispărut de mult. Ca şi multe alte emisiuni cu priză la public înainte de 1989. Oamenii ascultă însă în continuare postul public de radio, care încearcă să supravieţuiască la capitolul transmisii sportive. Din păcate, mulţi dintre cei adulaţi cu ani în urmă au murit ori îşi trăiesc bătrâneţea în anonimat. În locul lor au venit alţii. Unii au fost angajaţi după ani mulţi de ucenicie în care şi-au dovedit calităţile, alţii doar după ce au ameninţat că se aruncă de pe Casa Scânteii!
“Nu m-a sunat nimeni”
Pe Dan Voicilă l-am găsit alături de amintirile sale în curtea casei de la Ploieşti. La cei 71 de ani ai săi, Dan Voicilă pare un om obosit. E încă afectat de moartea bunului său prieten, fostul mare om de radio Nicolae Soare decedat săptămâna trecută.
"Nu m-a sunat nimeni să-mi spună că a murit. Dacă nu îmi ziceai tu, habar n-aveam. Săracul... Îmi pare rău că n-am putut să merg la înmormântare, dar picioarele nu mă mai ţin decât până aici, la colţ, unde mă duc să-mi cumpăr ziarele", spune Dan Voicilă.
Dan Voicilă a comentat sute de dispute din toate disciplinele sportive. A transmis pe calea undelor marile performanţe ale handbaliştilor din anii '70, dar şi victoria Stelei de la Sevilla. "Am fost un privilegiat. Şi nu doar eu, ci toţi care am făcut presă sportivă înainte de 1989. Eram respectaţi şi, în plus, aveam despre ce scrie şi relata", mai spune Voicilă. "Am trimis o scrisoare"
Evz.ro: De unde pasiunea pentru sport? Dan Voicilă: De la 4 ani, tata mă lua la meciurile care se jucau aici, la Ploieşti. Ulterior, tata a fost un mare fan al Petrolului. Şi eu la fel. Datorită tatălui meu, om important în oraş, el practic a ridicat peluzele stadionului "Petrolul", am fost mulţi ani în preajma acelei echipe frumoase, care avea suporteri în toată ţara. Ideea de a comenta mi-a venit în studenţie, în timp ce ascultam un meci al României cu Cipru, în deplasare. Ţin minte că Ion Mureşanu, cel care a comentat meciul, n-a dat niciun marcator. Erau unii care se ridicau în faţa lui la fiecare fază de atac a noastră şi nu apuca să vadă cine dădea gol!
Cum aţi ajuns la Radio? După meciul Cipru - România, de care povesteam, am trimis o scrisoare la Radio, în care spuneam cine sunt şi ce vreau. Scrisoarea a ajuns la vicepreşedintele Ioan Grigorescu. Culmea, era ploieştean. Nu mi-am pus speranţe în acea scrisoare, dar după ceva vreme m-am trezit cu un telefon. Mă chemau oamenii la Bucureşti să mă vadă. Grigorescu mi-a spus că nu poate face multe pentru mine, pentru că nu depindea de el.
M-a prezentat lui Mircea Manea, preşedintele Radioului. Manea era ginerele lui Leonte Răutu, şeful ideologiei PCR pe vremea lui Dej! Mi-au spus că o să dau o probă. Şi, la un meci la Ploieşti, a venit Radu Urziceanu. Am comentat alături de el, dar doar pentru înregistrare. Am mai dat o probă,oamenii mă ascultau la Bucureşti, şi, în cele din urmă, am debutat.
"Îl ascultam pe György Szepesi" Care au fost primii oameni care se ocupau cu sportul la Radio? Păi, Ion Mureşanu, despre care am pomenit mai devreme, Ion Ghiţulescu, Emanoil Valeriu, Tudor Vornicu. Ei au fost, sper să nu mă înşel. Mai era şi Constantin Săbăreanu, poetul, care era angajat la cultural, dar mai comenta meciuri din când în când. M-am angajat pe la începutul anilor '60.
Cât de important era Radioul? Era foarte important. La început nu era televiziune aproape deloc. Omul avea un tranzistor, cum se spunea, şi asculta meciurile la el. Era mult mai simlu şi mai la îndemână.
Aţi avut vreun model de comentator? Îi ascultasem pe primii comentatori sportivi din România. Pe Radu Vasilescu. El a fost primul. Vasilescu era ginerele lui Liviu Rebreanu. Era însurat cu Pia, fata marelui scriitor. Vasilescu şi Virgil Economu, fost selecţioner al României şi care terminase agronomia, împărţiseră terenul în careuri, ca să înţeleagă omul mai bine unde e mingea. E greu de înţeles pentru cei de azi.
Ascultam de asemenea posturile străine. Îmi plăceau foarte mult transmisiile lui György Szepesi, celebrul comentator maghiar. Nu înţelegeam limba, dar ascultam ritmul, tonul, tot. "Citeam L'Equipe"
Aveaţi vreo regulă? Regula era una. Şi era foarte simplă. Trebuia să facem transmisia ca pentru nevăzători. Până la urmă chiar aşa e. Cei care ascultă la radio, fac asta ca nişte nevăzători. Omul trebuie să simtă din ritmul transmisiei cum decurge jocul. E cel mai important element de localizare al fazelor.
Trebuia, totodată, o documentare serioasă. Asta dacă vroiai să faci un comentariu bun. Nenorocirea era că nu prea aveai de unde să te documentezi. Aveam însă noroc. Pe lângă singurul ziar de la noi, "Sportul", citeam "L'Equipe", buletinele "France Press". Cum de aţi comentat finala Cupei Campionilor de la Sevilla? Ne împărţeam echipele. În anul acela am avut Steaua. Aş vrea însă ca lumea să nu uite că n-am comentat doar fotbal. Eram pasionat de tot ceea ce însemna sport. Am comentat meciurile naţionalei de handbal a României în care juca Gruia. Am comentat finala Campionatului Mondial când echipa lui Penu, Birtalan şi a celorlalţi a luat titlul mondial în RDG. Am transmis atletism. Pentru atletism am avut chiar o slăbiciune. Cred că e cel mai complet sport.
Cum era tratat un comentator sportiv? Păi cine făcea deplasarea la un meci? Şi aici mă refer la fotbal. Arbitrii, ziaristul de la "Sportul" şi comentatorul radio! "Lumea m-a uitat"
Exista cenzură la Radio? Nu aveau ce să cenzureze la noi. Erai avertizat dinainte şi ţineai cont. Era vorba despre interdicţii general valabile. Când comentai vreo defilare era mai greu. Dar atunci îţi venea totul scris. Trebuia doar să fi atent să nu spui că trec sportivii de la Dinamo şi să fie cei de la Metalul. La meciuri aveam expresiile noastre: "A prins o zi mai slabă", "Nu e într-o formă sportivă foarte bună". Când un meci era blat? Mă făceam că plouă, chiar dacă se vedea de pe Lună. Nu aveam curajul opiniei. Şi asta pentru că ai fi fost data afară imediat.
A fost greu? A fost greu, dar şi frumos. Am fost un privilegiat. Şi nu doar eu, ci toţi care am făcut presă sportivă înainte de 1989. Eram respectaţi şi, în plus, aveam despre ce scrie şi relata. Datorită acestei meserii am văzut lumea, am cunoscut oameni. Asta e cea mai mare bucurie a mea. Cred că l-aş mânia pe Dumnezeu dacă aş spune că în meseria mea am avut dezamăgiri. Am avut doar satisfacţii.
Lumea v-a uitat? M-a cam uitat. După pensionare, în fiecare săptămână eram la Radio. În vizită. Acum nu mă mai ţin picioarele. Am păţit şi un necaz. Acum câteva săptămâni mi-am pierdut portofelul. Şi cu el toate legitimaţiile mele. Aş fi vrut din când în când să mă mai duc la baschet, la băieţii ăştia de la Asesoft. La fotbal n-am mai fost de mult. Nu mai e lumea mea.
Cu ajutorul lui Dan Voicilă am trecut în revistă oamenii care au scris istorie în sport la Radio. Comentariile îi aparţin lui Dan Voicilă.
- Ion Mureşanu - decedat: "El a fost şef"
- Nicolae Soare - decedat
- Gheorghe Minoiu - decedat
- Ion Ghiţulescu - pensionar: "Era secretar general de redacţie"
- Octavian Vintilă - pensionar
Colaboratori:
- Nicolae Secoşan - Timişoara
- Victor Tudor Popa - Cluj; decedat: "Era regizor de teatru"
- Teodor Mateescu - Cluj: "I-a urmat lui Victor Tudor Popa"
- Mircea Radu Iacoban - Iaşi: "Era director la teatru"
- Grigore Elisei - Iaşi
- Vasile Arhire - Iaşi
- Sebastian Domozină - Craiova; decedat
- Dan Ştefănescu - Ploieşti: "Era doctor. Comenta meciuri din zona Ploieştiului"
- Ion Ghiţă- Buzău:"Era profesor de română"
Colaboatori din presa scrisă:
- Radu Urziceanu - decedat
- Eftimie Ionescu - decedat
- Hristache Naum - decedat
- Călin Antonescu - decedat
- Ioan Chirilă - decedat
- Pavel Peană - decedat