Senatorul PSD Dan Şova consideră că PDL ar trebui să ia o poziție publică legată de declaraţiile liderului deputaţilor PDL, Mircea Toader, conform cărora decesele provocate de intemperiile din aceasta perioadă, cu excepţia unuia singur, au fost cauzate pentru că victimele "au băut şi au adormit acolo".
Șova nu se mulțumește cu atât și crede că Toader ar trebui să-și dea demisia din Parlament."Regretul exprimat de Mircea Toader cu privire la morţii din aceste zile este inutil. O astfel de declaraţie abominabilă nu ar fi trebuit să existe. Ea reflectă lipsă totală de compasiune cu oamenii aflaţi în dificultate, precum şi cu famiile celor decedaţi. Domnul Toader ar trebui să demisioneze din Parlament astăzi", susține Șova, într-un comunicat citat de Agerpres. În opinia acestuia, "doar morţii nu fuseseră jigniţi de cei de la PDL". "Au jignit profesorii, medicii, judecătorii, militarii, poliţiştii, beneficiarii de asistenţă socială. Acum, a venit şi rândul morţilor, pentru că actuala putere este deranjată de orice ar putea să pună la îndoială capacitatea PDL şi a preşedintelui de a duce România pe cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres", a încheiat senatorul PSD.