Trei liberali intră în campanie pentru acelaşi post de deputat

Scandalul din PNL Hunedoara se amplifică. O organizaţie locală întreagă a fost "decapitată" astăzi pentru că s-a ajuns la situaţia în care trei membri PNL candidează din poziţii diferite pentru acelaşi mandat de deputat.

Este vorba despre Mariana Câmpeanu, candidatul oficial al PNL, primarul Haţegului, Nicolae Timiş, care a anunţat că va candida ca independent şi primarul comunei Baru, Daniel Răducanu, care va fi susţinut de PDL.

Astăzi, primarul comunei Baru, Daniel Răducanu, şi-a anunţat şi el decizia de a demisiona din funcţia de membru al Biroului Permanent Judeţean al PNL, pentru că doreşte să candideze din partea PDL la parţialele din 5 decembrie.

Contra-atac calculat

"Astăzi (sâmbătă) Delegaţia Permanentă a Organizaţiei PNL Hunedoara a decis în unanimitate dizolvarea Biroului Permanent al organizaţiei PNL Haţeg. Am făcut acest lucru tocmai pentru că nu mi se părea normal ca domnul Timiş, care nu respectă deciziile partidului, să se poată folosi fie şi parţial de susţinerea liberalilor din zona respectivă. Într-un fel, presimţeam că asta se va întâmpla, pentru că imediat ce s-a pus problema, mai mulţi primari liberali din zona Haţegului voiau să candideze pentru postul de deputat. Acum se vede că orice decizie aş fi luat, situaţia ar fi fost aceeaşi: dacă l-aş fi susţinut pe Timiş, venea Daniel Răducanu şi candida împotriva lui", a declarat Mircea Moloţ.

Liderul PNL Hunedoara spune că, dacă îşi vor depune oficial candidaturile la Biroul Electoral Judeţean, conform legii, ambii primari îşi vor pierde mandatele şi vor trebui organizate noi alegeri pentru aceste posturi în oraşul Haţeg şi comuna Baru. "Daniel Răducanu, dacă va candida din partea PDL, va înseamna automat că nu mai este membru PNL şi îşi pierde mandatul de primar. Domnul Timiş (care spune că se autosuspendă din PNL - n.red.) nu poate nici el să candideze fără să-şi piardă postul de primar. La momentul potrivit, instanţa de contencios administrativ şi Prefectura, după caz, vor lua măsurile prevăzute de lege", adaugă Moloţ.

Dan Radu Ruşanu, nuca tare a PNL Hunedoara

Tensiunile din PNL Hunedoara provocate de alegerea candidatului pentru postul de deputat disponibil în Colegiul nr. 3 Ţara Haţegului - Ţinutul Pădurenilor scot la iveală o motivaţie spectaculoasă: PNL Hunedoara nu-l susţine pe candidatul cu cele mai multe şanse pentru că ar vrea să-i ţină un loc sigur pentru alegerile din 2012 lui Dan Radu Ruşanu. Cel puţin aşa susţine primarul Haţegului, Nicolae Timiş (PNL), în timp ce liberalii din Hunedoara spun că ipoteza e o "aiureală".

Aflat în mijlocul unui scandal politic inedit, după decesul fratelui său, fostul deputat PNL Ioan Timiş, actualul primar al oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (PNL), a declarat că va candida ca independent la alegerile parţiale din 5 decembrie, organizate pentru ocuparea postului rămas vacant. Scandalul a izbucnit după ce organizaţia judeţeană a PNL a anunţat că o va susţine în cursă pe Mariana Câmpeanu, fost ministrul al muncii, în ciuda faptului că Timiş are 34% din opţiunile de vot, faţă de 24% Mariana Câmpeanu.

Timiş: "Termenul de valabilitate al lui Ruşanu a expirat"

Deşi liderul PNL Hunedoara, Mircea Moloţ a încercat să-i explice lui Nicolae Timiş că ar fi mai bine pentru toată lumea dacă şi-ar retrage candidatura, primarul din Haţeg rămâne neclintit: "Nimeni şi nimic nu mă va opri să candidez, nici chiar preşedintele PNL, Crin Antonescu", spune el.

Timiş explică: "Domnul Moloţ vrea să candideze doamna Mariana Câmpeanu pentru că, în 2012, dumneaei va fi în stare să se retragă şi să-i lase loc domnului Dan Radu Ruşanu (actualmente senator PNL de Hunedoara, ales în colegiul care acoperă şi zona Haţegului). De ce asta? Pentru că noi vom pierde alegerile locale la Hunedoara, unde primarul Ovidiu Hada mai are doar 7 la sută din preferinţele de vot. Iar la Deva situaţia e tensionată din cauza războiului dintre Moloţ şi Mircia Muntean (care încearcă să se excludă reciproc - n.r.). Aşa se face că, în 2012, singurul loc călduţ pentru Ruşanu va fi aici, la Colegiul nr. 3. De aceea nu m-au mai susţinut: pentru că le-am zis că, dacă sunt ales deputat, voi candida şi în 2012. Domnul Ruşanu, un sforar precum Hrebenciuc, trebuie să înţeleagă că termenul său de valabilitate ca om politic se apropie de expirare."

Ruşanu: "Nu comentez asemenea declaraţii ale unor colegi de partid"

În replică, Mircea Moloţ spune că ipoteza lansată de Nicolae Timiş e o "aiureală" şi că speră să-l convingă pe primar să se răzgândească.

"Până în 2012 mai e foarte mult timp şi se pot schimba multe, aşa că teoria cu locul ţinut pentru Dan Radu Ruşanu e o aiureală. Nu vrem să candideze domnul Timiş din mai multe motive, legate în primul rând de eficienţa noastră politică. E adevărat că acum are 34 la sută din intenţiile de vot, dar mai sus de atât nu poate urca, pe când noi suntem absolut siguri că Mariana Câmpeanu poate urca mult mai mult decât Timiş. În plus, dumnealui este primar, are o serie de proiecte care trebuie terminate. Dacă ar fi ales deputat, am avea alegeri pentru postul de primar la Haţeg şi ar trebui să o luăm de la capăt, cu altă luptă, alte cheltuieli de campanie", explică Mircea Moloţ, liderul organizaţiei PNL.

Dan Radu Ruşanu neagă şi el o eventuală operaţiune prin care ar urma să i se asigure de pe acum un mandat în parlament. "Eu voi candida tot la Senat, poate în acelaşi colegiu pe care îl reprezint şi acum, sau poate în altul. Asta depinde de decizia conducerii PNL. Este greu, aproape imposibil, să faci acum calcule pentru 2012. Cât despre caracterizările care mi se fac, eu nu comentez niciodată asemenea declaraţii venite de la colegi de partid", adaugă Ruşanu.