Nu am rezistat ispitelor distractive din week-end si, impreuna cu familia, am "batut" la pas Timisoara, pe portiuni unde distractia era in toi.
Asa am ajuns in Complexul Studentesc, unde „Noaptea alba“ s-a transformat doar in „seara alba“ - din cauza copilului- si tot asa am ajuns si la Festivalul Vinului, ultimul tinut in zona Stadionului Dan Paltinisanu. Ne-am asezat si noi la o masa „campeneasca“, unde cu totii se infruptau din gratarele, micii, frigaruile si, evident, vinul fiert oferite din belsug de comerciantii veniti sa mai produca un ban.
Acelasi lucru l-am facut si noi, dar cum discutiile necunoscutilor de la masa comuna erau extrem de incinse am tras cu urechea si am auzit pareri diferite pe un subiect la zi, care aveau totusi un numitor comun: neimportanta alegerilor pentru Parlamentul Europei.
Functie de simpatii, comesenii ii criticau ba pe unii, ba pe altii, fara a sustine fatis pe cineva. Din discutiile lor s-a desprins o idee, cu care fiecare a cam fost de acord: indiferent cine ajunge acolo, grijile si nevoile noastre nu vor disparea. Pesimismul acelor timisoreni veniti la o portie de distractie contine, din pacate, „mai multi samburi“ de adevar.
Sa ma explic. De vreo trei zile, s-a dat startul la campania pentru Parlamentul European, dar panourile de afisaj din Timisoara sunt aproape imaculate (in sensul ca sunt goale). Doar trei afise am vazut, din 18, pare-mi-se, cate spatii sunt alocate pe fiecare panou.
Unul cu un candidat din Timisoara, care a avut tot interesul sa se „faca“ vazut, altul cu partidul din care face parte primarul orasului -si asta e de inteles- si inca unul al celui mai proaspat partid infiintat prin „rupere“ sau „dizlocare“ sau... asa cum zicea bunica mea „matura noua, matura bine!“.
In rest, nimic. M-a mirat foarte tare lipsa de pe panouri a doi tineri care sunt pe locuri eligibile, pe listele partidelor din care fac parte. Pentru ca Daciana Sarbu, fiica presedintelui PSD Timis, si liberalul Cristian Busoi, desi au sanse reale sa ajunga in Parlamentul European nu isi pusesera afisele pentru campania electorala.
Repede m-am dumirit si, prin urmare, mi-a trecut mirarea, in momentul in care mi-am adus aminte de cei cu care am stat la masa la Festivalul Vinului. Conchideau ei ca, „indiferent cine ajunge acolo, li se rupe de noi!“. Adica, cei plasati pe locuri eligibile nu mai prea „trag“, pentru ca oricum vor castiga, iar cei plasati la coada listei de partid, ori isi fac ori nu campanie, tot nu vor „pupa“ Parlamentul European.
De aici, din gandirea oamenilor simpli erupe realitatea imediata. Ei stiu ca cine are „osul“ are totul si nu mai are nevoie de publicitate, iar cine nu-l are nu are nimic, nici macar sansa sa puna mana pe el. Cel mult, fiind prin preajma, ii poate adulmeca mirosul. Iar noi, cei care nu ne regasim printre carnete de partid si pe tot felul de liste, constatam si, din cand in cand, votam. E drept, tot mai putini, dar asta nu-i doare pe politicieni.