După ce sezonul trecut a făcut minuni pe banca celor de la CFR Cluj, echipă căreia i-a adus ulterior titlul de campioană a Ligii 1 Betano, tehnicianul Dan Petrescu a decis să plece din Gruia.
„Feroviarii” au rămas descoperiți în vară după ce „Bursucul” a ales banii chinezilor de la Guizhou Zhicheng, și anume un salariu anual de 5 milioane de euro pe sezon.
Însă, în prezent, trupa lui „SuperDan” este deja cu un picior în liga a doua din China, iar șefii săi îl vor concedia pe român în scurt timp. Obiectivul lui Guizhou Zhicheng este salvarea de la retrogradare, iar dacă va izbuti să facă acest lucru cu elevii săi, Petrescu va încasa un bonus uriaș, de 3 milioane de dolari.
Dar, cum șansele ca Petrescu sunt extrem de mici să continue în Asia, cărțile par a fi făcute pentru antrenorul de 50 de ani. Potrivit lui Gabi Balint, „SuperDan” va reveni la CFR Cluj, înainte de perioda de pregătire de iarnă. „Sunt șanse mari ca Dan Petrescu să se întoarcă. Se discută întoarcerea lui acum. S-a discutat, pentru că el mai are puțin în China, termină contractul. Se întorc și cei dinainte, care au lucrat cu el. Se mai crede din nou într-o câștigare a titlului și o pătrundere în grupele Champions League”, a spus Balint, la Digi Sport.