Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, susţine că a urmat integral cursurile London School Economic, însă a cerut doar eliberarea unui certificat nu şi a unei diplome care să ateste masteratul, pentru că a studiat "doar pentru el personal".
''Am fost admis, înscris şi am urmat integral cursurile. La sfârşitul cursurilor am informat că nu sunt interesat de vreo diplomă, întrucât am studiat doar pentru mine personal şi am cerut doar eliberarea unui certificat, ceea ce s-a şi întâmplat. Mai mult, am fost acuzat că m-aş fi lăudat că am un master pe care nu-l am. Complet neadevărat. Nu există nici o afirmaţie publică a mea în legătură cu efectuarea acestui master, deşi chiar l-am făcut", a scris Dan Şova pe blog.
Referindu-se la CV-ul postat pe site-ul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti ministrul arată că documentul era corect, pentru că masterul a fost făcut, ''iar în CV nu exista menţionată deţinerea vreunei diplome''.
Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul mai spune că a solicitat secretariatului Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti ''urcarea unui nou CV, pentru a fi cât mai clare lucrurile şi tocmai pentru a nu putea fi interpretate în niciun fel''. ''Eu nu mi-am scos un master din CV-uri pentru a ascunde ceva ci astăzi abia l-am adăugat în CV-uri", a mai spus ministrul, care precizează că, începând din 2011, este din nou masterand la London School of Economics.