Dan Negru a ajuns de URGENŢĂ la spital. Află MOTIVUL

Dan Negru a ajuns de urgenţă la spital. Acesta mergea în vacanţă împreună cu familia.

Dan Negru a început să se simtă rău încă din avion. Acesta a mâncat un sandviş cu carne şi a ajuns pe mâna medicilor din Beijing. “De câteva zile mănâncă doar orez și sticksuri, ca să se lege la stomac. Nașul mi-a dat niște poze cu el, de la metroul din Beijing. Prin București nu s-a mai plimbat pe sub pământ de 15 ani, de pe vremea când lucra la TVR1, chiar i-a plăcut. Nu era lume, căci se filma ceva și s-a blocat intrarea, de aceea erau așa de goale peroanele”, a declarat Răzvan Popescu, finul lui Dan Negru, potrivit România TV.