Patronul postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu, şi colegul său Petrică Gheorghe au fost aşteptaţi ieri la sediul DIICOT Braşov, unde au fost citaţi cu mandat de aducere ca martori în dosarul în care poliţistul Cristian Cioacă este acuzat de violarea corespondenţei Elodiei Ghinescu.
Dan Diaconescu a trimis la sediul DIICOT o notificare prin care specifica că nu se poate prezenta la audieri, deoarece are ceva probleme de sănătate, în urma unui incident petrecut în emisiunea pe care o prezenta în direct, duminică seară, când a fost la un pas de a fi aruncat într-un tomberon de gunoi de Tolea Ciumac.
Anchetatorii vor să afle care este implicarea lui Diaconescu în legătura dintre hackerul din Ploieşti Adrian Niţu şi Cristian Cioacă.
Avocatul lui Cioacă, Florentin Sorescu, susţine că singurii vinovaţi de spargerea mail-ului Elodiei Ghinescu sunt cei de la OTV, a căor audiere ar trebui să aibă loc astăzi.
La 24 septembrie 2007, Cristian Cioacă a intrat în legatură cu Adrian Niţu, prin intermediul postului de televiziune OTV, iar la îndemnurile lui Cioacă, Niţu a accesat fără drept adresa de e-mail babyelodia@gmail.com, din care datele informatice au fost transferate la adresa de e-mail a sorei lui Cioacă şi a unei alte persoane şi la postul de televiziune OTV.
Pentru această activitate, Niţu a primit de la Cioacă suma de 3.000 de dolari (aproximativ 8.000 RON) în contul prietenei acestuia.
CITIŢI ŞI: