Dan Diaconescu vrea să scape de dosarul în care este judecat pentru sex cu două minore, iar pentru această avocații săi au adoptat o nouă strategie. Aceștia vor să convingă instanța să anuleze o parte din probleme care îl încriminează pe fostul patron OTV.
Dan Diaconescu a adoptat o nouă strategie în instanță, încercând să scape de acuzațiile din dosarul sex cu minore. Avocații săi încearcă să convingă instanța să anuleze două dintre probleme care l-ar putea trimite după gratii. Avocații lui Dan Diaconescu susțin că una dintre înregistrările video au fsot făcute în timp ce era ademenit. A doua, susține apărarea, a fost luată din telefonul victimei, fără ca aceasta sau avocatul ei să fi fost de față.
Dan Diaconescu trage speranță să scape
Pe data de 22 noiembrie, Judecătoria Constanța a început judecata în dosarul fostului patron OTV. Acesta este acuzat că în perioada 2020-2021 a făcut sex cu două minore, pe bani. Procurorii au stabilit că întâlnirile au avut loc într-o cameră de hotel sau într-un apartament. O parte din întâlniri au fost filmate de cele două puștoaice, iar clipurile au ajuns și la poliție.
Avocații lui Dan Diaconescu au cerut excluderea înregistrărilor din dosar pe motiv că ar fi fost obținute ilegal. Avocații nu contestă veridicitatea clipurilor acuzatoare, însă.
În acest context, apărarea vrea să covingă judecătorii că ar fi fost vorba despre un șantaj, în cazul primei înregistrări. Iar despre cea de-a doua, așa cum arătam mai sus, avocații susțin că a fost obținută ilegal.
Strategia pe care a invocat-o apărarea
Dosarul lui Dan Diaconescu se află în camera preliminară pentru finalizarea procedurilor. Apărătorii săi susțin că principalele probe acuzatoare ar trebui eliminate din dosar.
„Solicită excluderea mijloacelor de probă reprezentate de înregistrările audio video existente la dosarul cauzei și prin prisma scopului în care acestea au fost efectuate respectiv un scop evident nelegitim acela de șantaj,
cu alte cuvinte dacă legiuitorul a înțeles să permită filmarea în spații cu destinația de locuință, spații private, în condițiile în care acele filmări surprind săvârșirea unei infracțiuni, raportându-se apărătorul la cele arătate de judecătorul de cameră preliminară într-o încheiere precedentă, respectiv că «nici un infractor nu și dorește să fie filmat atunci când săvârșește o infracțiune»,
este evident că această probă este coruptă întrucât interesul nu a fost unul legitim, cel de a sesiza organele de urmărire penală, cu săvârșirea vreunei infracțiuni, ci acela de obținere de probe în vederea săvârșirii infracțiunii ulterioare de șantaj”, au arătat avocații lui Dan Diaconescu, citați de Romania TV.
Dan Diaconescu riscă închisoarea
Fostul proprietar OTV a fost trimis în judecată pentru acte sexuale cu un minor și folosire a prostituției infantile în formă continuată. El ar fi întreținut raporturi sexuale cu o fată despre care știa că are 15 ani, de mai multe ori, în 2020, conform procurorilor.
Dan Diaconescu a plătit pentru favorurile sexuale de care a beneficiat sume cuprinse între 300 și 400 de lei. Faptele au avut loc în timp ce Diaconescu se afla sub supraveghere în cadrul eliberării condiționate.
Infracțiunea de act sexual cu un minor atrage o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Iar dacă va fi găsit vinovat de recidivă postexecutorie, pedepsele se majorează cu jumătate.