Dan Chișu și Tania Budi, pozați când erau tineri și, mai ales, frumoși

Poza a fost realizată în fostul local de fițe „Club 30”, din spatele Intercontinentalului, pe 21 iulie 1995, cu ocazia aniversării zilei de naștere a regizorului Dan Chișu, care tocmai împlinea 40 de ani.

Cu toate că, la acea vreme, era partenerul de viață al viitoarei „dive” Mihaela Rădulescu, Dan Chișu, asemenea unui playboy tomnatic, nu se sfia să se afișeze și să se tragă în poză alături de femei frumoase și celebre.

Lucru care s-a întâmplat și atunci, cu toate că Mihaelea era prezentă la ziua de naștere a iubitului ei, fiind la câteva mese distanță de cuplul constituit ad-hoc, unde se întreținea cu reporterii de „Viață mondenă” ai Evenimentului zilei. Tania Budi, pe atunci vedetă a recent lansatului PRO TV, a pozat nonșalant alături de Dan Chșu, afișănd un zâmbet de femeie fericită.

Între timp, ambii au înaintat în vârstă, burlacul de profesie Dan Chișu pregătindu-se acum să împlinească 64 de ani, mai având doar un an până la pensie. Cu toate că a ajuns la această vârstă respectabilă, autorul cărții autobiografice „Singur sub duș”, s-a însurat în octombrie anul trecut, lăsând dușul pentru actrița Alina Chivulescu. Unul din ultimele sale interviuri ample l-a dat Evenimentului zilei, în 2010, titlul „portretului” zugrăvit de reporterii EVZ Magda Spiridon și MihneaPetru Pârvu fiind „Dan Chișu, playboyul ruginit, acrit de propriul meniu”.

 Tania Budi a împlinit și ea, anul acesta, 51 de ani, dar își păstrează prospețimea și stilul de viață monden de acum un sfert de veac, ea fiind o „clubber”-iță înrăită. De altfel, a fost și proprietara unui club fițos din Mamaia alături de fratele ei Ionuț. Ea nu s-a măritat, deși a fost curtată de bărbați frumoși, cu bani și celebri. Ultimul său iubit, scrie presa mondenă, este un luptător român înrolat în Legiunea Străină, mai tânăr ca ea.