Dacă ne uităm atent în raftul istoriei literare de după 1989, vedem că Aghiuţă nu-i chiar aşa de negru în materie precum îi place fatalismului nostru să vitupereze.
Nu doar DSR-ul şi DGLR-ul, ci şi Marta Petreu şi Ion Vartic despre Cioran. Nu doar Dicţionarul cronologic al romanului românesc, Dicţionarul analitic de opere literare sau Enciclopedia exilului literar românesc, dar şi Florin Ţurcanu despre Mircea Eliade. Alături de „Istoriile” lui Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Marian Popa, Cornel Ungureanu ş.a., avem cărţile lui Eugen Simion despre literatura confesivă, George Ardeleanu despre N. Steinhardt, Dora Mezdrea cu Nae Ionescu, Paul Cernat cu avangardismul, Ilina Grigori şi Iulian Costache despre Eminescu... şi încă altele.
Încet, încet - bătrâneşte, opintit, aşa cum şade bine tradiţiei noastre - se schimbă apa în acvariu.
O astfel de aplicaţie asupra lumii caragialiene este „Dicţionarul subiectiv al personajelor lui I. L. Caragiale (A-Z)”, de Gelu Negrea. Autorul e doljean, are 64 de ani, este absolvent de filologie (1969), ziaristică (1981) şi regie de teatru (2004), a făcut gazetărie înainte de 1989 (nu ni se specifică gazetele), acum este secretar de redacţie la „Luceafărul de dimineaţă”. A debutat editorial cu un „Anti-Caragiale” în 2001, urmat de o carte despre Marin Preda, 2003. Primul volum al dicţionarului de faţă a apărut în 2004, dar abia acum avem rotundul.
Un rotund incitant şi discutabil cât cuprinde, dar de o evidentă utilitate. Sigur, alegându-şi (oarecum paradoxal) calificativul „subiectiv” pentru un dicţionar, autorul îi va contraria pe istoricii literari formaţi în tradiţia Şerban Cioculescu, Z. Ornea, Mircea Zaciu. Verva ludică, limbajul adeseori debutonat, de agasantă familiaritate, luarea în răspăr a secularei tradiţii exegetice caragialiene, de la Maiorescu la Florin Manolescu, dar mai ales mania de a răscula şi răsturna clişeele - sunt tot atâtea pricini de încercănare şi ricanare pentru conservatorii „la patru ace”.
Ei bine, dacă ai răbdarea îngăduitoare de a trece peste excese, gheruţe, poante, împieptoşări zeflemitoare şi impulsuri dictate de mania contradicţiei, dai peste o carte bine provocatoare. Anghelache nu mai este o victimă a sistemului, ci un delapidator potenţial („şansa lui de a rămâne onest este inspecţia”). Brânzovenescu nu este simplul ecou al lui Farfuridi, iar Farfuridi „nu e nici incult, nici prost”. Să nu uităm că Miţa Baston crede ferm că-n „stecluţă” este vitriol, iar Caţavencu nu este un bătrân sforar, ci un bărbat de 30 de ani, plin de avânturi „aurorale”.
Cetăţeanul turmentat nu trebuie să ne înşele cu farmecele-i etilice, el fiind un oportunist malonest şi detestabil, în vreme ce Chiriac este întruparea lirismului pur, un îndrăgostit serios până-n pragul suicidului. Înduioşătorul Mache Răzăchescu, zis Crăcănel, este bine reabilitat, ca om cu simţul onoarei, vecin chiar cu însăşi condiţia tragică. Bubico nu este nicidecum călăul îndrăcit şi asurzitor, ci, dimpotrivă, o biată victimă a patologiei naratorului nevricos. Titircă nu este un mahalagiu, căci este „redutabil în plan social”, iar Trahanache este „temperamental, un mistic, iar structural o natură feminină”, deloc veros, parşiv şi ambiguu, ci familist onest, prieten fidel, ins puternic şi principial, deloc ridicol, ci „prodigios”. În fine, Ziţa este comparabilă cu Julieta, nu cu Mirandolina, iar Nina, din „Între două poveţe”, este o nabokoviană Lolită avant la lettre...!
Pe toate le-am înţeles şi le salut. Dar nu pot fi de acord că Ionel („Vizită”) este un copil absolut normal şi, deci, adorabil, că Rică este un om de idei, studios şi nededicat parvenirii, sau că „Tren de plăcere” se pliază pe fantasticul din linia Eliade-Voiculescu. Totodată, degeaba condamnă Gelu Negrea exegeza că s-a lăsat de regulă subjugată de experimentele spectacologice, fiindcă tocmai acolo, în acele experimente, se află toate schimbările sale de accent, cele care fac ridicolul, sarcasticul satiric şi caricaturalul să devină dramă, lirism, profunzime.
Iată că-l putem regândi cu folos nu doar pe Eminescu, ci şi pe Caragiale. Să fie într-un ceas bun!