In anii ‘80, cel mai negru deceniu al ceausismului, cand Bucurestii semanau cu o bolgie dantesca, orasul era iubit (exact ca si acum!) cu o disperare direct proportionala cu dezastrul demolarilor, uratirea generala si senzatia de sfarsit de lume.
In acei ani, alaturi de preoti si arhitecti, de pictori, actori, proiectanti, ingineri si chiar oameni de la diverse niveluri ale aparatului represiv - care luptau, fiecare in felul si cu puterile sale, sa salveze, fie si iluzoriu, fie si simbolic, ce se mai putea salva - existau si oameni care strangeau istorii orale. Nu doar fotografii ale ruinelor, ci confesiuni vii ale trecutului, marturii umane si artistice ale vremurilor de altadata.
Niciodata nu vom fi indeajuns de recunoscatori acestor tenace energii pe nume Victoria Dragu Dimitriu si Zoltan Rostas, pentru sumedenia de destine colectate, care dau seama de frenezia Bucurestiului interbelic, etaland savuros detalii picante de „istorie mica”, istorii sociale si deplieri de mentalitate, intr-un exemplar spectacol dialogal.
Dupa ce a fost un real succes de librarie al Editurii Vremea in 2004, 2005 si 2006, cu trei volume de „povesti” ale unor doamne si domni din protipendada capitalei, Victoria Dragu Dimitriu (care a lucrat patru decenii ca realizator in redactia culturala a Radiodifuziunii Romane) revine acum, la aceeasi editura, cu inca o suma de „Povesti ale unui domn din Bucuresti”: Dinu Roco.
Fiu al inginerului Mihail Roco (un apropiat al lui Anghel Saligny, autor, intre altele, al cladirii care adaposteste Muzeul Antipa si al Observatorului Astronomic din Parcul Carol), descendent pe linie materna din Cantemiresti, nepot al gazetarului Demetru Roco si ginere al diplomatului Charles-Adolphe Cantacuzino, nonagenarul Dinu Roco revarsa peste cititor o puzderie de date, evocari, figuri, contexte, obiceiuri si istorii stradale care incanta pe cat provoaca.
Liceul „Spiru Haret”, bacaniile interbelice, infiintarea si sprijinirea „Gazetei matematice”, transformarea grajdurilor in garaje, intamplari cu Take Ionescu si Dimitrie Paciurea, Luna Bucurestilor, ucenicia povestitorului la „Bilete de papagal”, dar si „Intamplari de la Rampa”, „Epoca” sau „Munca literara”, cu profesori precum C.R. Motru, Nae Ionescu, D. Gusti si Mircea Djuvara, alaturi de vechea librarie Cartea Romaneasca ori de Cismigiu (asa aflam, de pilda, ca pe locul blocului „Spicul” fusese o gradina de vara ) - toate acestea se innoada fermecator cu povestea strazilor General Berthelot (fosta Nuferilor), General Budisteanu, Banului, Stefan Furtuna (azi Mircea Vulcanescu), Berzei, Popa Tatu, Calea Grivitei, Luterana, G. Enescu...
Perimetrul unei vieti care, cum gloseaza melancolic Victoria Dragu Dimitriu, a apucat vremurile cand „fiecare strada isi avea gardianul sau si maturatorul sau, brutarii erau la tot pasul, pe la colturi te astepta crasma cu vinisorul casei, magazinele vindeau marfuri pentru fiecare punga si oricine isi putea inventa si cuceri un loc al sau, pe masura puterilor, a traditiilor de familie, a norocului sau a nenorocului harazit din nascare”.
Apropo de fosta strada a Nuferilor, stiati ca Ministerul Invatamantului se afla in casa generalului Ctin. M. Coanda, ca vizavi este casa profesorului Dimitrie Brandza, intemeietorul Gradinii Botanice, ca actualul local al sectiei de politie era casa junimistului Nicolae Mandrea, primul presedinte al Curtii de Casatie, sau ca la nr. 22 locuieste domnul Dinu Roco?
Cat despre trista soarta din 1949 a bibliotecii si arhivei lui Charles-Adolphe Cantacuzino, de pe aceeasi strada (v.p. 95), o las curiozitatii Domniilor Voastre.