Aproape 20 % din conducerea Partidului Național Liberal are probleme de integritate. Procurorii DNA sau inspectorii ANI le-au luat declarații, i-au acuzat și trimis în judecată. În ciuda acestui „asediu”, politicienii renunță la funcții și părăsesc scena politică numai când sunt condamnați cu executare
Biroul Politic Național al PNL numără 93 de membri. Dintre aceștia, 16 au avut sau au diverse probleme cu Justiția. „Evenimentul zilei” continuă analiza partidelor parlamentare care au în fruntea lor oameni implicați în diverse cauze penale sau care au fost declarați incompatibili de inspectorii ANI.
Dacă liderii partidului au dat declarații de martor în diverse procese penale sau au fost pomeniți de alți inculpați în cazuri grave de corupție, membri importanți din eșalonul doi sunt puși sub acuzare, judecați sau chiar condamnați în diverse procese răsunătoare. Doar doi dintre ei s-au suspendat din funcții odată cu începerea urmăririi penale. Liberali și democrat liberali uniți sub aceeași siglă, sub pretextul voturilor care i-a trimis în fotoliile de parlamentari sau primari, mimează respectarea criteriilor de integritate, în realitate numai o condamnare definitivă cu executare îi mai poate urni
Președinte de partid și prietenia cu Mișu Vlasov
Alina Gorghiu (foto), co-președinte al PNL, a apărut în dosarul lui Mihai Vlasov, caz în care „Excelența Sa” urmărea să pună mâna pe Registrul Comerțului. Ea a fost citată ca martor la DNA după ce Vlasov a încercat influențarea unor parlamentari din toată sfera politică, în vederea semnării și susținerii unei inițiative legislative controversate. Gorghiu a negat orice implicare: „nu am nicio legătură cu vreo faptă imputată cuiva din acest dosar, am dat lămuriri în calitate de martor”.
Dan Motreanu (foto) ocupă funcția de prim-vicepreședinte al PNL. El este suspectat că a primit 250.000 de euro pentru finanțarea campaniei din 2008. Deputatul Dan Motreanu este urmărit penal de procurorii DNA pentru spălare de bani și folosirea influenței date de funcția de conducere în partid, pentru obținerea de foloase necuvenite, în dosarul lui George Scutaru, alt lider liberal cu dosar la DNA.
Dorin Florea (foto), primvicepreședinte PNL, a fost pus sub acuzare de DNA în legătură cu finanțarea ilegală a mai multor cluburi sportive din municipiul Târgu Mureș.
Florea este primar al municipiului și a virat importante sume de bani în echipele locale, chiar dacă acestea aveau datorii privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat.
Marius Nicoară (foto) este președintele PNL Cluj. El este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub acuzația de conducere a unui autovehicul, sub influența alcoolului. Marius Nicoară ar fi avut o concentrație de 1,4 g/l de alcool, aproape dublu față de nivelul necesar întocmirii unui dosar penal. El a făcut un accident în noiembrie 2014, fiind surprins băut la volan. Până în acest moment nu a fost trimis în judecată.
Victor Paul Dobre (foto) este președinte al PNL Galați. Nu a putut fi urmărit penal în dosarul Referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, deoarece, în 11 septembrie 2012, Camera Deputaților a votat împotriva începerii urmăririi penale față de acesta, ministru al Administrației în Guvernul Ponta, la data faptelor. Convorbirile sale telefonice au fost interceptate în contextul în care se punea problema scoaterii de pe listele electorale a românilor din străinătate
Ioan Oltean (foto) este vicepreședinte al PNL. El este acuzat de procurorii DNA de trafic de influență și favorizarea infractorului. Oltean ar fi intervenit, în urmă cu 5 ani, la conducerea județului Bistrița Năsăud ca o serie de licitații publice să fie câștigate de câteva firme indicate de el. În plus, acesta a anunțat două persoane cercetate în dosare penale că urmează să le fie percheziționate locuințele, informațiile fiind obținute din interiorul DNA.
Pretenții în numele șefului de partid
Vasile Blaga ocupă aceeași funcție de co-președinte în partid. Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, l-a denunțat că ar fi intervenit pentru ca o firmă să câștige licitații și contracte publice în Slatina. Liderul liberal a răspus categoric:
Frunzăverde, „vânătorul” de voturi
Sorin Frunzăverde (foto) este vicepreședinte al PNL și președinte al Consiliului Județean Caraș Severin. El a fost trimis în judecată după ce și-a folosit influența politică asupra unui coleg din instituție pentru a obține un număr cât mai mare de voturi pentru Klaus Iohannis. Frunzăverde ar fi condiționat finanțarea unor localități de obținerea unui rezultat maximal în
Baronul condamnat
Florin Țurcanu (foto), președinte liberal al CJ Botoșani, a fost condamnat definitiv, în februarie 2015, la o pedeapsă de șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru fals intelectual. Țurcanu a fost găsit vinovat într-un dosar în care a fost acuzat de excluderea din partid a doi foști consilieri județeni, pe baza unor documente fictive.
Alin Florin Popoviciu (foto) este urmărit penal după ce societatea sa comercială a fost favorizată de funcționari din cadrul Aeroportului Interna țional „Traian Vuia” Timișoara (A.I.T.). Astfel pentru a obține 4.000 de euro pe lună, Popoviciu l-a determinat pe fostul director al aeroportului să declanșeze procedura de închiriere a spațiilor comerciale către firma sa. Urmărirea penală în acest caz a început în luna mai 2014 și vizează mai multe persoane.
Primarul generos
Primarul negustor a primit un apartament pentru o autorizație
Deputatul Dian Dumitru Popescu (foto) a fost condamnat de către instanța supremă, în noiembrie 2014, la cinci luni de închisoare, cu suspendare. El a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Politicianul a primit 154.000 de lei de la primarul unei comune pentru ca firma sa să efectueze mai multe lucrări de construcție, înainte de întocmirea proiectului pentru obiectivul de investiții. Decizia nu este definitivă.
Adrian Semcu (foto), fost vicepreședinte al CJ Prahova, este urmărit penal în dosarul Hidro Prahova, având calitatea de inculpat. El a depus o solicitare la partid prin care anunță că se autosuspendă din toate funcțiile politice. În același caz în care Adrian Semcu este inculpat, mai sunt cercetați Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputații de Prahova, Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, precum și președintele CJ Prahova, Mircea Cosma
Vlad Nistor (foto) a fost acuzat de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) de incompatibilitate, pentru că a deținut, simultan, funcțiile de decan al Facultății de Istorie și pe cea de director al Institutului de Studii Diplomatice. Vlad Nistor este deputat PNL și invitat la ședințele liberalilor ca și director al Institutului Liberal I.C. Brătianu.
Primar cu averea sechestrată