Daenerys Targaryen, dezvăluiri despre episoade din Game of Thrones. Spoiler Alert!

Dezvăluiri despre ultimele trei episoade din Game of Thrones. Potrivit actriţei Emilia Clarke, care interpretează rolul lui Daenerys Targaryen, următoarele episoade ale serialului vor fi "mai mari" şi de-a dreptul vor "înnebuni" telespectatorii.

Ea a făcut aceste declaraţii în cadrul emisiunii "Jimmy Kimmel Live", difuzată la un post american de televiziune, transmite Publika Tv.

"Ceea ce aţi văzut la televizor a fost ceea ce într-adevăr am filmat. A fost sânge, noroi şi oameni furioşi ţipând. Şi în culise era sânge şi noroi", a spus Emilia Clarke, actriţă Game of Thrones.

În a treia parte a ultimului sezon, majoritatea personajelor principale au participat la o bătălie sângeroasă, care s-a desfăşurat pe aproape toată durata episodului. Totodată, actriţa a confirmat că al treilea episod din ultimul sezon al serialului, intitulat "The Long Night", a fost filmat timp de 55 de nopţi.

"- Regizorul a spus că au fost 55 de nopţi de filmare.

- Da.

- 55 de nopţi pentru un singur episod?

- Da. Pentru un singur episod a fost o echipă de filmare. Ba nu, mai multe echipe. A fost uimitor că nu am omorât pe nimeni. A fost extraordinar'', a zis Emilia Clarke, actriţă Game of Thrones.

Clarke a dezvăluit, de asemenea, că prietenii săi nu se uită la Game Of Thrones şi că Kit Harington, care joacă rolul lui Jon Snow, nu ştie să "călărească dragoni".

Compania HBO a publicat pe canalul său de Youtube un preview cu episodul 4 din ultimul sezon. Din imagini se observă că Daenerys se pregăteşte s-o atace pe Cersei Lannister şi să cucerească tronul celor şapte regate din Westeros.