Nicun SUV nu a fost desemnat, în 47 de ani, "Maşina anului" în Europa. Pe de altă parte, nicio maşină produsă de Dacia nu mai fusese nominalizată printre modelele eligibile, până în această vară.
Autoturismul autohton Dacia Duster a izbutit, ieri, performanţa de a intra în finala din acest an a competiţiei "Maşina anului" în Europa.
Alături de SUV-ul fabricat la Colibaşi, juriul întrecerii a mai selectat şase modele prezentate în ultimul an: Alfa Romeo Giulietta, Citroen C3, Ford C-Max, Nissan Leaf, Opel Meriva şi Volvo S60.
Vara trecută, când a fost inclus în "lotul lărgit" de modele eligibile pentru actuala ediţie a competiţiei "Maşina anului" în Europa, Dacia Duster a marcat o premieră: niciodată, până atunci, un autoturism produs în România nu mai fusese luat în calcul de juriul celebrului concurs.
Peste numai trei săptămâni, când va fi ales câştigătorul, vom afla dacă primul SUV românesc va rescrie din nou istoria unei întreceri care, în 47 de ani, nu a premiat niciodată un automobil de teren!
De altfel, COTY, organizaţia independentă europeană care decernează anual distincţia "Car of the year", a surprins, de-a lungul timpului, prin deciziile luate. Astfel, în timp ce modelele produse de Fiat s-au impus de nouă ori (record al competiţiei), autoturismele fabricate de BMW au strâns zero distincţii! Alte două nume grele din industria auto, Volvo şi Honda, n-au izbutit să impresioneze vreodată juriul format din jurnalişti de specialitate.
Ford C-Max, cel mai periculos adversar
Din perspectiva palmaresului, cel mai periculos adversar al Daciei Duster este monovolumul C-Max, de la Ford. Producătorul american a adunat cele mai multe succese dintre toţi finaliştii actualei ediţii (5), cel mai recent (în 2007) fiind adus tot de un monovolum - S-Max.
Citroen şi Opel au dat, la rândul lor, câte trei autoturisme câştigătoare. Dacă Opel s-a impus cel mai recent în 2009 (cu Insignia), pentru a descoperi ultimul model Citroen laureat (XM) trebuie să ne întoarcerem douăzeci de ani în timp.
Noul C3 este un model important pentru Citroen, mai cu seamă prin prisma volumului pe care trebuie să-l atingă la vânzări. Monovolumul Opel Meriva este un autoturism chiar mai periculos pentru Duster (în această întrecere), datorită reacţiei pozitive pe care a generat-o cu prilejul lansării.
Modelele Alfa Romeo, Volvo şi Nissan - cei mai accesibili concurenţi
Chiar dacă este primul automobil electric intrat în calcule pentru titlul "Maşina anului", Nissan Leaf are ca principal handicap tocmai tehnologia novatoare graţie căreia a fost remarcat - care prezintă încă o sumedenie de limitări şi neajunsuri (în ceea ce priveşte utilizarea de zi cu zi).
Alfa Romeo Giulietta şi Volvo S60, două dintre cele mai reuşite modele lansate în ultimul an, sunt puse în dificultate de aspiraţiile premium pe care le nutresc. Tradiţional, maşinile din segmentul superior de preţ nu au mare trecere la juriul "Maşina anului".
În plus, Volvo are tot atâtea succese ca Dacia, iar ultimul câştigător dat de Alfa Romeo (147, în 2001) a fost chiar modelul căruia Giulietta i-a luat locul.
Pentru trofeul "Car of the year - Maşina anului" se luptă autoturisme lansate în precedentele 12 luni pe cel puţin cinci pieţe naţionale europene, care au atins sau au preconizate vânzări de minim 5.000 de unităţi. La ediţia precedentă s-a impus modelul subcompact Volkswagen Polo.
"MAŞINA ANULUI" ÎN EUROPA
Finalistele ediţiei 2011
- Alfa Romeo Giulietta
- Citroën C3
- Dacia Duster
- Ford C-Max
- Nissan Leaf
- Opel Meriva
- Volvo S60
Ultimii câştigători
- Volkswagen Polo - 2010
- Opel Insignia - 2009
- Fiat 500 - 2008
- Ford S-Max - 2007
- Renault Clio - 2006
- Toyota Prius - 2005
- Fiat Panda - 2004
- Renault Megane - 2003
- Peugeot 307 - 2002
- Alfa Romeo 147 - 2001
Cele mai multe victorii
- Fiat - 9
- Renault - 6
- Ford - 5
- Citroen - 3
- Opel - 3
- Peugeot - 3
-