Dacia, cotă de piață în creștere în Europa. Vezi câte mașini produse la Mioveni s-au vândut anul acesta!

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în octombrie un avans de 7,8% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,9% în perioada similară din 2017, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate joi.

Datele sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 37.929 unităţi, în creştere faţă de perioada similară din 2017 (35.192 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat în octombrie scăderi ale vânzărilor de 14,6% şi, respectiv, 1,2%. Vânzările grupului german Volkswagen şi ale companiei americane Ford au înregistrat luna trecută un declin al livrărilor de 21,6%, şi, respectiv, 0,9%, în timp ce Daimler a raportat un avans de 7,6%.

În primele zece luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 13,2% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,3%, de la 3% în perioada similară din 2017. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 443.481 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie - octombrie 2017 (391.885 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat o creştere a vânzărilor de 4,4% şi, respectiv, 42%, în timp ce livrările companiei americane Ford şi ale grupului german Daimler au scăzut cu 1,5% şi, respectiv, 3,7%. Vânzările Volkswagen, cel mai mare producător auto european, au urcat cu 2,5% în primele zece luni din acest an.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.