Șapte fraze rostește Iisus pe Cruce și despre ele s-au scris biblioteci întregi. Acestea sunt: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac” – „Femeie, iată fiul tău” – „Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu mine în Rai” – „Eli, Eli, lama sabahtani? (Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?) – „Mi-e sete” – „Săvârșitu-sa” – „Părinte, în mâinile Tale îmi încredințez sufletul”.
La o cercetare mai atentă, se observă că a patra, cea din mijloc, se deosebește fundamental de celelalte. În vreme ce restul sunt, ca să zicem așa, conjuncturale, legate strict de situația concretă a Răstignitului, „Eli, Eli, lama sabahtani...” are o încărcătură aparte. Acest cumplit strigăt de deznădejde demonstrează un lucru capital: că Iisus Hristos, cel mort pe Cruce și Înviat, a fost nu doar Dumnezeu adevărat, ci și Om adevărat. Om ca și noi, din carne și oase, care a suferit ca și noi și care a cunoscut cu adevărat Moartea. Inclusiv în ispite a fost asemenea nouă, de vreme ce a cunoscut deznădejdea.
N. Steinhardt glosează admirabil pe marginea acestui subiect:
„Numai deznădejdea omenească de pe Cruce dovedește integritatea și seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine știe ce joc... Actul răstignirii a fost atât de serios, de autentic și de total inedit încât până și apostolii și ucenicii erau convinși că spânzuratul de pe lemnul din mijloc nu va învia.”
Într-adevăr, Luca și Cleopa pe drumul spre Emmaus nu ar fi fost atât de triști și L-ar fi recunoscut imediat pe Învățătorul lor, dacă ar fi existat un indisciu cât de mărunt că moartea pe Cruce a lui Iisus ar fi fost doar o scenetă. Iar Toma nu ar fi pretins să-I pipăie rănile ca să creadă, dacă Răstignirea ar fi fost doar un complot pentru a înșela lumea.
Nu, Moartea pe Cruce a fost cât se poate de autentică, și firea omenească a lui Iisus a trăit-o cu toată intensitatea. Dumnezeu și-a asumat pe deplin și condiția de Om, a sorbit până la fund cupa cu otravă a Omenității.
Faptul că Dumnezeu s-a făcut Om asemenea nouă este de o importanță cosmică: aceasta înseamnă că Mântuirea noastră nu este o glumă. Dacă trupul acela din carne și sânge, ca al nostru, a Murit, a Înviat și s-a Înălțat la Ceruri, avem toate motivele să credem că și cu noi se va întâmpla, la sfârșitul vremurilor, același lucru: ne vom întoarce lângă Creatorul nostru, de unde noi singuri am ales să plecăm, la începuturi.