„Dacă aveţi monopol pe calea ferată nu vă puteţi dezvolta transportul feroviar”

Consilierul special al vicepreşedintelui Comisiei Europene Siim Kallas este astăzi în vizită în Bucureşti pentru a promova campania privind drepturile pasagerilor din transporturile terestre şi cele de pe calea aerului.

Meglena Kuneva a fost dimineaţă în Gara de Nord pentru a vedea la faţa locului modul de desfăşurare a activităţii  din cel mai important nod de cale ferată din România. „Sigur că multe din condiţiile din ţara dumneavoastră nu sunt poate la nivelul celor din alte state din Uniune. Însă România este încă un stat aderat de curând la structurile europene, este normal să existe unele lipsuri. Ceea ce este bine, este că am observat dorinţa de îmbunătăţire a condiţiilor”, a declarat consilierul special. Una dintre explicaţiile pe care le dă Meglena Kuneva pentru problemele din transportul feroviar este şi monopolul deţinut de Căile Ferate Române (CFR). Compania de stat deţine 75% din transportul feroviar de marfă şi peste 80% din transportul de călători pe calea ferată. „Dacă sunt probleme, trebuie să ne punem şi unele întrebări pentru a putea rezolva deficienţele. Să vedem câţi operatori aveţi, câte trenuri, câte linii de cale ferată şi ale cui sunt. Dacă aveţi monopol, înseamnă că nu vă puteţi îmbunătăţi condiţiile”, a fost de părere Meglena Kuneva. Și țările mai dezvoltate au cerut derogări De altfel, România a cerut şi o derogare de cinci ani pentru a pune în aplicare regulamentul Comisiei Europene pentru transporturile de călători de orice tip. Regulile Comisiei Europene trebuiau implementate iniţial până în 2013. „Nu este doar ţara dumneavoastră în această situaţie de a cere o derogare. Şi Belgia, Bulgaria, Cehia, Finlanda, Luxemburg, Slovenia, Suedia, Norvegia, Lituania şi chiar Germania au cerut punctual anumite derogări. Unele dintre aceste state sunt foarte avansate, dar totuşi au ales să ceară derogări”, a mai declarat Meglena Kuneva.