Dacă aţi fi parlamentar aţi vota Guvernul Dăncilă?

Moment încărcat cu mult suspans în politică: al treilea guvern PSD-ALDE urmează să fie învestit luni, 29 ianuarie 2018. Miniştrii Cabinetului condus de Viorica Vasilica Dăncilă, prima femeie prim-ministru din istoria României, sunt audiaţi în această dimineaţă în Comisiile Parlamentului, iar de la ora 15:00 este convocat plenul reunit pentru învestirea Guvernului. Rămâne de văzut cum se va desfăşura votul, în condiţiile în care majoritatea necesară învestirii noului Guvern este de 233 de voturi.

Până în prezent avem următoarele semnale transmise de Preşedinţie şi PNL. Şeful statului, Klaus Iohannis, le-a atras atenția celor de la PSD că nu este de acord ca persoane cercetate penal să facă parte din Guvernul Dăncilă, dar social-democrații nu au ținut cont de mesajul președintelui și au desemnat câțiva viitori miniștri care sunt în vizorul organelor de anchetă.

Biroul Politic Naţional şi grupurile parlamentare ale PNL s-au reunit duminică pentru a stabili strategia partidului în noua sesiune parlamentară şi poziţionarea faţă de învestirea noului Guvern. Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a precizat că liberalii vor purta discuţii cu parlamentarii pentru a-i convinge să nu voteze învestirea Guvernului Dăncilă.

Şi celălalt partid din opoziţie, USR, va vota împotriva Guvernului Dăncilă, conform declaraţiilor preşedintelui Dan Barna, care crede că Guvernul Dăncilă „este camarila personală a domnului Liviu Dragnea”. „Tot a încetat din viaţă Neagu Djuvara zilele trecute şi dânsul a trăit o perioadă istorică lungă a României. Ne aducem aminte de anii 30, în care Carol al II-lea îşi punea guverne din oamenii de casă, cu care îşi petrecea el timpul liber. Suntem în aceeaşi situaţie, avem un Guvern tip camarilă, un Guvern marionetă, în care competenţa e o perlă rară. Este un Guvern care adună toate problemele guvernelor anterioare şi sunt propuse românilor ca soluţie panaceu. E un dispreţ total faţă de tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul an în România”, a spus liderul Uniunii Salvaţi România.

O altă reacţie a venit şi din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) nu va acorda susţinere guvernului Dăncilă, iar deputatul său, Ovidiu Ganţ, nu va vota pentru învestirea noului guvern PSD-ALDE. Acesta e mesajul transmis, vineri, de președintele formațiunii, Paul-Jürgen Porr.

 

Alte motive pentru care PSD ar putea primi voturi „împotrivă” la procedura de învestire a Guvernului Dăncilă sunt legate de controversele din jurul anumitor miniştri desemnaţi. Câteva exemple în acest sens: cel propus în funcția de ministru al Economiei, deputatul Dănuț Andrușcă (49 de ani), este un politician cvasinecunoscut care în anii tranziției, doar cu Bacalaureatul, a făcut bani din afaceri cu cauciuc.

Valentin Popa, ministrul desemnat al Educaţiei în urma votului din CEx al PSD, este deja celebru în mediul online. Acesta ne demonstrează că pentru el Limba Română reprezintă un domeniu cu multe necunoscute. Un montaj viral pe YouTube conţine toate dovezile în acest sens.

Acestea fiind datele, vă invităm să răspundeţi întrebării zilei: „Dacă aţi fi parlamentar aţi vota Guvernul Dăncilă?”.