Dă statul în judecată după ce a asfaltat ulițe cu fonduri ilegale

Primarul din localitatea Vitomirești din Olt vrea să dea statul în judecată după ce a asfaltat ulițe din sat cu fonduri luate ilegal.

Primarul comunei asigură că el nu a bănuit nici măcar o secundă că împrumuturile pe care localitatea pe care o conduce le-a primit de la Fondul de Dezvoltare și Investiții s-au făcut cu acte.

Robert Rotea, primarul din Vitomirești, ar fi obţinut o sumă de 10 milioane de lei avans, cu care a asfaltat 70 de uliţe, care nu au mai mult de 20 de metri!

„Aceasta este una dintre cele peste 70 de uliţe care sunt prinse în acest proiect pe Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. După cum vedeţi şi dvs., uliţa este asfaltată. În mod normal, dacă proiectul va continua, vor trebui continuate şi celelalte lucrări”, spune edilul.

Acesta nu şi-ar fi dat seama că ar fi ceva putred la mijloc cu acest împrumut, dar acum, spune el, este decis să-şi caute dreptatea în instanţă.

„Nu cred că nu voi fi finanţat, pentru că odată ce am semnat contractul, am demarat lucrările, efectul s-a creat şi în cel mai rău caz cred că o să mă îndrept împotriva Guvernului”, a declarat primarul pentru Digi24.

Localitatea Vitomireşti se află pe primele locuri pe lista primăriilor care au obţinut împrumuturi de la Fondul de Dezvoltare și Investiții, în urma unor procese-verbale false.

Edilul comunei nu s-ar afla pentru prima dată în atenţia presei. În anul 2015, Curtea de Conturi a aflatcă atât el, cât şi viceprimarul localității Vitomirești, şi-au atribuit ilegal spor de periculozitate, informează Digi 24.