Statele Unite au arătat încă o dată, printr-o premieră mondială în materie de cercetare, că deţin primul loc în acest domeniu.
Primii căței concepuți în eprubetă s-au născut în Statele Unite la capătul a câteva decenii de eșecuri. Procedura de fertilizare este deja utilizată la om de 30 de ani, conform France Presse, dar la câini de abia acum s-a reuşit.
Evenimentul a fost mediatizat în revista Public Library of Science ONE şi deschide posibilitatea de a salva specii canine în pericol de dispariție, cu ajutorul unor tehnologii de editare genetică ce permit eliminarea de boli ereditare canine.
Astfel, șapte pui au fost născuți în luna iulie şi toți sunt sănătoși, conform celor declarate de Alex Travis, profesor de biologie a reproducerii la școala veterinară a Universității Cornell (New State York), unde a fost realizat experimentul. “Am încercat încă de la mijlocul anilor 1970 fecundarea in vitro la câini, dar fără success”, a declarat Travis, care a explicat că dificultăţile au fost cauzate de faptul că anumite cicluri de reproducere ale câinilor sunt diferite de cele ale altor mamifere, ceea ce face dificilă fecundarea ovocitelor.