CUTREMURĂTOR. Fetiţă de 10 ani VIOLATĂ, MUŞCATĂ şi BĂTUTĂ CU PUMNII ÎN CAP de un cunoscut al familiei

O fetiţă de 10 ani a fost bătută şi violată de către un cunoscut al familiei. Micuţa a fost dusă cu forţa în casa infractorului.

Nefericita întâmplare a avut loc în Glod, Dâmboviţa. "E bătută, muşcată, vânătă pe toată faţa, umflată, pumni în cap.Se juca în spatele casei la gârlă şi el a băgat-o în casă, s-a închis cu cheia şi a batjocorit-o", a povestit tatăl micuţei.

După cele întâmplate, de ruşine, fetiţa le-a spus părinţilor că a căzut, însă o vecină a convins-o să-şi descarce sufletul.  Când au auzit ce s-a întâmplat , părinţii au chemat de urgenţă Poliţia.

"Nu vrem bani, nu vrem nimic. Vrem pedeapsa 25 de ani de închisoare, cât permite legea", povesteşte tatăl vitreg.

Agresorul a fugit după comiterea faptei și a fost căutat mai bine de 12 ore de polițiști. Potrivit reporterpenet.ro, jandarmii i-au dat de urmă agresorului, care a fost găsit chiar în casa sa, ascuns într-un dulap. Jandarmii s-au folosit de un câine lup de urmărire.

Bărbatul trebuia să se căsătorească în urmă cu câţiva ani cu sora fetiţei. El era apropiat al familiei.