Cutremur resimțit în România. Deși a fost de doar 2,8 grade, seismul a provocat fiori în toată zona Balcanilor. Care este motivul

Europa și, implicit România, a devenit o zonă sensibilă din punct de vedere seismic, în ultima perioadă înregistrându-se mai multe cutremure. Ultimul s-a produs la 5:22, în cursul dimineții de duminică.

CUTREMUR. Seismologii au emis o alertă, anunțând magnitudinea, adâncimea la care a avut loc cutremurul și orașele în care s-a resimțit.

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 7 km în partea de nord-vest a Balcanilor, iar magnitudinea a fost de 2, 8 grade pe scara Richter.

INFP (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului) a emis o alertă, chiar dacă acest cutremur nu s-a produs pe teritoriul României. Deși nivelul cutremurului nu a fost unul însemnat, acesta s-a resimțit pentru că s-a petrecut la suprafață.

Orașele în care cutremurul s-a resimțit sunt din sud-vestul țării noastre – Timișoara, Reșița, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu.

Zonele seismogene se definesc ca arii cu seismicitate grupată, în interiorul cărora activitatea seismică şi câmpul de tensiuni sunt considerate a fi relativ uniforme. Identificarea caracteristicilor pe termen lung ale procesului de generare a cutremurelor în fiecare zonă seismogenă este de importanţă majoră pentru estimarea hazardului seismic, conform infp.ro.

Pe teritoriul României, zona seismogenă cu cel mai ridicat potenţial distructiv este situată în litosfera subcrustală, la curbura Carpaţilor Orientali – regiunea Vrancea.

Pe lângă aceasta, există câteva zone de surse seismice superficiale, de importanţă locală pentru hazardul seismic: zonele Est – vrânceană, Făgăraş – Câmpulung, Danubiană, Banat, Crişana – Maramureş, depresiunea Bârlad, depresiunea Predobrogeană, falia Intramoesică, depresiunea Transilvaniei (Radulian et al., 2000).

Seismicitatea de fond – evenimente crustale cu magnitudine Mw < 5.0 – se observă sporadic, cu precădere în nordul Olteniei, Depresiunea Haţeg, partea estică a Câmpiei Române, Platforma Moldovenească, Orogenul Carpaţilor Orientali.