În urma unui cutremur devastator de 6,4 grade, ce a avut loc în Albania, zeci de persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva sute au fost rănite. România a pregătit două avioane cu salvatori gata să se deplaseze pentru a-i ajuta pe supraviețuitori.
UPDATE: Din ultimele informații reiese că numărul morților ar fi crescut la 22.
UPDATE: Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma cutremurului dezastruos din Albania a ajuns la 20, potrivit celui mai nou bilanț.
Două avioane sunt pregătite în România pentru a pleca de urgență spre Albania, unde a avut loc un cutremur de 6,4 grade. Urmările sunt dramatice. Sunt 15 persoane decedate și peste 600 de răniți, scrie Antena3.
Avioanele ar trebui să decoleze chiar acum, în jurul orei 17, de la Baza Aeriană 90. Totul a pornit de la comanda ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, care a aprobat efectuarea acestui zbor în Albania.
Avioanele aparțin Forțelor Aeriene și vor transporta echipa de căutare-salvare din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Echipa e alcătuită din 52 de specialiști cu tehnică specifică care va executa misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse sub dărâmături în Albania.