Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), un cutremur cu magnitudinea 2,4 grade pe scara Richter s-a produs, în noaptea de joi spre vineri, în Vrancea.
Acest cutremur a avut loc la ora 3.22, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea.
Seismul cu magnitudinea 2,4 grade pe scara Richter s-a produs la o adâncime de 82,4 kilometri, în apropierea localităţilor Odobeşti (42km), Panciu (46km), Oneşti (48km), Tîrgu Ocna (51km) şi Slănic-Moldova (51km).
Cel mai puternic cutremur înregistrat de la începutul anului a avut loc pe 8 februarie în Vrancea, seismul având magnitudinea 5 pe scara Richter, fiind resimţit şi la Bucureşti, informează INFP.