Un agent de poliție, din Deva, acuzat că, folosind metoda Loverboy, racola tinere pe care le obliga să se prostitueze, a fost reținut de DGA Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism. El va fi deferit, miercuri, judecătorilor cu propunerea de arestare.
Ofiţerii DGA , coordonați de procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Hunedoara, au efectuat șapte percheziţii domiciliare la Hunedoara, Alba şi Caraş Severin pentru prinderea a doi polițiști, angajați ai IPJ Hunedoara, și a altor persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie. Patru suspecți, doi dintre ei fiind polițiști, au fost aduși la audieri..
Cercetările au început, în urmă cu un an, când ofiţerii Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara au fost delegaţi de Parchetul Tribunalului să efectueze cercetări în privința unui agent de poliție, de la Poliția Municipiului Deva, suspectat de mai multe infracțiuni de proxenetism.
Din cercetări s-a stabilit că polițistul, beneficiind de sprijinul unui complice, și utilizând metoda “loverboy”, a racolat mai multe tinere pe care, ulterior, le-a determinat să se prostitueze.
În plus, în luna decembrie 2019, agentul de poliţie a intervenit pe lângă un coleg poliţist din cadrul unui post de poliţie din judeţ, cerându-i acestuia să nu aplice o sancţiune contravenţională unui prieten depistat încălcând reglementări rutiere.
Polițistul suspectat de proxenetism a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Ofițerii DGA au fost ajutați, la percheziții, de jandarmii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi “Decebal” Hunedoara.