Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a anunțat un nou cutremur ce s-a produs joi noaptea în jurul orei 23:00, în zona seismică Vrancea.
Un cutremur a zguduit România în noaptea de joi spre vineri. Seismul s-a produs în zona Vrancea, a anunțat INFP.
Potrivit INFP, cutremurul s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri și a avut magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 89km E de Brașov, 93km S de Bacău, 104km NE de Ploiești, 105km V de Galați, 109km NV de Brăila, 153km N de București, 172km S de Iași, 177km NE de Pitești, 202km E de Sibiu, 214km SV de Chișinău.
În anul 2020, cel mai puternic seism a avut loc pe 31 ianuarie, tot în Vrancea. S-a produs la o adâncime de 121 de kilometri şi a avut o magnitudine de 5,2. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.
În anul 2018, în data de 28 octombrie, a avut loc în România, în judeţul Buzău, un cutremur de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind, de asemenea, resimţită şi în Capitală. A fost cel mai mare cutremur de pe teritoriul României în ultimii ani.
Specialiștii consideră că zona Vrancea este un stadiu final al unei foste zone de subducție. Toate cutremurele din această zonă au același tip de plan de falie, orientat NE-SV.
Cele mai puternice seisme din zona Vrancea, care s-au soldat și cu pierderi de vieţi omeneşti, s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802, 10 noiembrie 1940 (a avut adâncimea focarului de 122 km şi magnitudinea de 7,4 pe scara Richter) şi 4 martie 1977 (adâncimea focarului fiind de 93 km şi magnitudinea de 7,2 pe scara Richter).