Începând cu luna octombrie, televiziunea Digi24 va avea o nouă conducere. Cei care voi veni la conducerea postului de televiziune sunt: Robert Găinescu, directorul Digi 24, Anca Mireanu, Cosmin Prelipceanu şi Mihai Dinei.
„Oamenii sunt o resursă importantă, iar rezultatele obţinute de postul Digi 24 se datorează unei echipe care crede în valori profesionale de necontestat precum echidistanţa şi informaţia corect tratată jurnalistic. De la lansarea din 2012 şi până în prezent, staţia şi-a construit o poziţionare solidă pe piaţa de profil”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi - RCS & RDS, potrivit unui comunicat.
Robert Găinescu (42 de ani) este un jurnalist de televiziune cu o experienţă ce se întinde pe mai bine de 20 de ani, fiind unul dintre producătorii principalei ediţii a „Ştirilor Pro TV”, timp de peste 16 ani, potrivit stiripesurse.ro
Anca Mireanu (42 de ani) s-a format în zona de consultanţă şi analiză politică şi are o bogată experienţă în presa online, fiind fondator al unor portaluri de ştiri politice şi sociale.
Cosmin Prelipceanu (44 de ani) este realizator-prezentator al emisiunii „Jurnalul de Seară”. Cu experienţă de jurnalist de televiziune (TVR, Realitatea TV), el face parte din echipa Digi 24 încă de la înfiinţarea televiziunii.
Mihai Dinei (49 de ani) este membru al Consiliului de Administraţie al RCS & RDS S.A. din 2003 şi lucrează în cadrul companiei din 1999.