Un seism cu magnitudinea 3,8 s-a produs miercuri dimineaţă, în Vrancea. De la începutul săptămânii s-au produs cinci cutremure în zona seismică Vrancea.
Potrivit infp.ro, seismul s-a produs la ora 2:24, ora locală, la o adâncime de 131 km.
Un alt cutremur s-a produs în zona seismică Vrancea marţi, în jurul orei 13:00, cu magnitudinea 3,3, la o adâncime de 138 km.
Alte trei seisme s-au produs în cursul zilei de luni, în decurs de şase ore, având magnitudinile cuprinse între 2,5 şi 3,1 grade pe scara Richter.
În total, în luna august, s-au produs opt cutremure în zona seismică Vrancea, cu magnitudini cuprinse între 2,5 şi 3,8 grade pe scara Richter.