Judecătoria Sectorului 3 i-a condamnat, pe 26 noiembrie, la câte 6 ani şi 8 luni de închisoare pe Radu Dogaru şi Eugen Darie în dosarul furturilor tablourilor din Olanda.
Instanţa a stabilit o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni pentru furt calificat cu consecinţe deosebit de grave în cazul lui Radu Dogaru, căruia i-a stabilit şi o condamnare de 4 ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Radu Dogaru a mai primit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în funcţii publice timp de patru ani.
La rândul său, Eugen Darie a primit 3 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru complicitate la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.
Celor doi inculpaţi urmează să li se scadă din pedeapsă perioada în care au stat în arest preventiv, adică din 20 ianuarie şi au fost obligaţi la plata a 6.000 de lei şi menţinerea sechestrului asigurător instituit de procurori în cazul acestora. Procesul continuă pentru ceilalţi acuzaţi
Procesul continuă pe latură penală pentru ceilalţi inculpaţi din dosar şi pe latură civilă pentru toţi cei trimişi în judecată de procurori.În acest dosar au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Adrian Procop (în lipsă), Eugen Darie, Alexandru Mihai Bitu, Olga Dogaru şi Petre Condrat (ultimul în stare de libertate).
'Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Dogaru Radu şi Procop Adrian, cu sprijinul inculpatului Darie Eugen, au constituit o grupare infracţională în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, la data de 15/16.10.2012, pe timp de noapte şi prin efracţie, au sustras şapte opere de artă (picturi în ulei şi acuarele)', preciza DIICOT.
Tablourile intitulate 'Tete d´Arlequin' de Pablo Picasso, 'La Lisseuse en Blanc et Jaune' de Henri Matisse, 'Waterloo Bridge' şi 'Charing Cross Bridge' de Claude Monet, 'Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee' de Paul Gauguin, 'Autoportrait' de Meyer de Haan şi 'Woman with Eyes Closed' de Lucian Freud erau expuse într-un muzeu din Rotterdam, Olanda.