ANAF a dat publicității un comunicat de presă din care rezultă că se va conforma unei decizii a Curții Constituționale, referitoare la instituirea sechestrelor.
Printre cuvinte, cei de la ANAF spun că vor ridica măsurile asiguratorii dispuse de către organele fiscale, pentru a se conforma deciziei Curții Constituționale a României, care a decis că doar organele judiciare, procuror sau judecător, pot să dispună instituirea instituirea sechestrelor asiguratorii. ”Decizia nr. 581/2019 a Curții Constituționale motivează faptul că există o nepermisă confuzie între procedura administrativă și procedura penală.
Măsurile asigurătorii administrative capătă valențele unor veritabile măsuri procesuale specifice procesului penal și care ar trebui dispuse de organele judiciare, respectiv în cadrul urmăririi penale, de către procuror, iar în faza de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară/instanța de judecată. Totodată, Decizia precizează faptul că în cazul anumitor infracțiuni luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar dispunerea acestora se realizează exclusiv de procuror în cursul procesului penal, şi nu de organele fiscale în procedură administrativă.
În acest context, ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse de către organele fiscale este o măsură care nu afectează asigurarea gradului de recuperare a eventualelor prejudicii”, se arată în comunicatul ANAF. Din ultima frază rezultă că ANAF va ridica aceste sechestre, dispuse în cauzele penale, dar va urmări în continuare toate procesele în care au fost instituite astfel de măsuri, pentru a vedea la finalul acestora dacă va continua sau nu aceste urmăriri.
În procesele civile, ANAF susține că ”măsurile asigurătorii instituite ce se circumscriu Deciziei Curții Constituționale aparțin într-un procent de peste 60 % unor contribuabili care în prezent sunt în procedura de insolvență sau inactivi din punct de vedere fiscal. În acest sens, organele fiscale analizează situația fiscală pentru fiecare caz în parte, înainte de a proceda la ridicarea măsurilor asigurătorii. Organele fiscale pot dispune măsuri asigurătorii în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, rămas neafectat de Decizia nr. 581/2019 a Curții Constituționale, care sunt valabile pe o perioadă de cel mult 6 luni, acest termen putând fi prelungit până la un an, ceea ce în opinia MFP și ANAF reprezintă un termen rezonabil”, se mai arată în comunicatul ANAF.
Pe de altă parte, cei de la ANAF mai spun că prin reoganizarea Direcției Generale Antifraudă DGAF se va întări capacitatea de control operativ și inopinat în scopul creșterii calității actelor de control încheiate, prin fundamentarea corespunzătoare a constatărilor fiscale, inclusiv a actelor de sesizare penală de către DGAF.