Curtea Constituțională a României, în ședință. Ce se va întâmpla cu amenzile din starea de alertă

CURTEA CONSTITUTINALA, CCR

Judecătorii Curţii Constituţionale decid  dacă amenzile date în starea de alertă vor fi sau nu anulate.

Legea 55/2020 e contestată mai ales pentru că acordă Guvernului competenţe similare cu cele ale Preşedintelui României pentru instituirea stării de urgenţă. Sunt depuse cinci sesizări de neconstituţionalitate venite de la instanţele de judecată. Pe lângă acestea și parlamentarii AUR au depus o cerere de intervenţie prin care să fie parte în dosar.

Spre deosebire de procedura stării de urgență însă, hotărârile Guvernului pentru instituirea şi prelungirea stării de alertă, prin care se restrâng drepturi și libertăți fundamentale, nu sunt supuse unui control parlamentar.

"După părerea noastră nu este legală toată această stare de alertă, pentru că nu trece prin Parlament. Starea de urgență, măcar formal, a trecut prin Parlament și a fost votată aproape în unanimitate, după cum știm. Acum este o sesizare la Curtea Constituțională a doamnei avocat Silvia Uscov, la care noi ne-am alăturat.

Și alte organizații au depus sesizări la dosar și cred că e pentru prima oară când starea de alertă este atacată în integralitatea sa și cred că în sfârșit se va face dreptate și această stare de alertă neconstituțională o să cadă în urma ședinței Curții Constituționale.

Oameni despre care nu știm hotărăsc în numele românilor

Faptul că oameni despre care nu știm hotărăsc în numele românilor, și vorbim o stare de alertă prelungită de un an de zile, nu este admisibil.

Libertățile și drepturile noastre fundamentale au fost încălcate, de la libertatea de circulație până la dreptul fundamental la educație.

Şi aceşti oameni nu au fost aleşi de nimeni, aceşti oameni nu reprezintă pe nimeni, iar în Parlamentul României noi nu am putut vota din decembrie, de când suntem în Parlament, dacă suntem sau nu de acord cu starea de alertă", a spus co-președintele AUR, George Simion, miercuri seara, într-o intervenție la Antena 3.

Și Adrian Severin, fostul ministru al Afacerilor Externe, cerea, încă din 20 aprilie, CCR sa desfiinteze integral Legea 55/2020, ce permite instituirea starii de alerta ca stare de urgenta de facto, dar fara control parlamentar:

„Starea de alerta nu-i altceva decat stare de urgenta, careia i se da cu viclenie alt nume... Virusul biologic nu poate fi combatut virusand legea fundamentala, ucigand contractul cetatenilor... Haosul constitutional afecteaza ordinea de drept. Deschide poarta autoritarismului si terorii de stat”, spunea profesorul  Adrian Severin.