Banca Naţională a României (BNR) a afișat luni cursul valutar, care prezintă tendința leului de apreciere.
Astfel, astăzi este un curs de 4,7785 lei pentru un euro, în scădere cu 0,14 de bani (-0,03%), în comparaţie cu cotaţia anterioară, respectiv de 4,7799 lei pentru moneda unică europeană.
În raport cu dolarul american, moneda naţională s-a apreciat până la un curs de 4,2698 lei, mai puţin cu 2,02 bani faţă de anunţul precedent (-0,47%), de 4,2900 lei/dolar.
Cursul leu/franc a coborât cu 0,19 bani (-0,04%), până la o cotaţie de 4,3900 lei, comparativ cu cotaţia anterioară, când un franc elveţian valora 4,3919 lei.
Gramul de aur s-a ieftinit, luni, cu 84,61 de bani (-0,4%), ajungând la 207,5741 de lei, de la 208,4202 lei, cât se anunţase în şedinţa de vineri.