Cursele de linie, în bătălia preţurilor

Competiţia şi gradul mic de ocupare pe timpul primăverii îi obligă pe operatorii aerieni mari să anunţe preţuri apropiate de cele ale companiilor low cost.

Ocălătorie pentru destinaţii precum Casablanca, Orlando, New York sau Beijing va costa 300-400 de euro la începutul primă verii viitoare. Primele companii care au deschis seria ofertelor pentru lunile următoare sunt Air France şi KLM, care au scos la vânzare, în parteneriat, bilete de avion la preţuri reduse pentru 50 de destinaţii din Europa, America, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu.

Biletele trebuie rezervate, însă, până pe 2 decembrie pentru zboruri efectuate în perioada 7 ianuarie-31 martie. Preţul unei călătorii către Stockholm, Veneţia, Roma sau Hamburg porneşte de la 119-139 de euro, la care se adaugă taxele de aeroport, iar pentru destinaţii din SUA, de la 319-615 euro, fără taxe.   În funcţie de perioada de călătorie sau de intervalul dintre ziua de plecare şi cea de întoarcere, tariful călătoriei se poate chiar dubla faţă de cel promoţional anunţat de cele două companii. Air France şi KLM au o cotă de piaţă de 20% în România, operând opt zboruri zilnice spre Paris şi Amsterdam. Preţuri similare au anunţat şi alte companii mari, precum British Airways sau Austrian Airlines.

Un bilet către New York la cele două companii costă aproximativ 350- 450 de euro. Şi operatorul autohton Tarom încearcă să ţină piept competiţiei, menţinând oferte de 70-130 de euro pentru bilete către Istanbul, Viena, Paris sau Atena. Un alt motiv al apariţiei ofertelor imediat după Sărbători este gradul de ocupare al curselor la doar 50-60% în lunile de primăvară. Strategie de piaţă Reprezentanţii companiilor clasice recunosc că, în acest moment, piaţa este în creştere cu aproximativ 20%, iar menţinerea unor preţuri ridicate le-ar aduce avantaje actualelor companii low cost care oferă bilete către destinaţii europene cu doar 30-40 de euro. „Strategia noastră este să menţinem un ritm de creştere de 10%, pentru că nu considerăm că avem ca şi competitori direcţi companiile low cost“, susţine Alexandru Dobrescu, director general Air France KLM în România.