Curs pentru medici străini

Urologi din mai multe ţări europene au venit la Timişoara, zilele acestea, pentru a participa la un curs unde învaţă cele mai noi tehnici laparoscopice. O parte dintre operaţii sunt transmise live.

În cadrul Cursului Internaţional de Laparoscopie Urologică, medicii sunt instruiţi inclusiv cum să intervină în situaţii dificile. Ei vor asista la două operaţii făcute pe pacienţi, de medici cu experienţă şi, ulterior, vor "exersa" pe porci.

Una dintre operaţii presupune extirparea laparoscopică a rinichiului bolnav (nefrectomie), iar alta extragerea unui chist intrarenal, de la o pacientă foarte tânără (21 de ani) care face dializă.

"Beneficiile intervenţiilor laparoscopice rezidă în principal în recuperarea pacientului mult mai rapidă şi mai uşoară, existând, în egală măsură, şi un avantaj estetic, intervenţia realizată prin incizii de mici dimensiuni nelăsând urmele unei operaţii clasice", a explicat prof. dr. Viorel Bucuraş, unul dintre iniţiatorii programului care are loc în perioada 11-13 noiembrie.

"Antrenamentul" urologilor continuă cu sesiuni de intervenţii pe porci. Potrivit organizatorilor, în fiecare dintre cele trei zile sunt operaţi cinci porci, la Centrul de Microchirurgie "Pius Brânzeu". O parte dintre intervenţii sunt transmise live din blocul operator.

Profesori din Italia, Olanda, Germania

Cursul e organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, Clinica de Urologie împreună cu Universitatea de Medicină "Victor Babeş" din Timişoara şi Universităţile din Amsterdam, Heidelberg şi Milano.

Alături de medicii români operează specialişti din străinătate: prof. asoc. Andrea Cestari (Milano), prof. Pilar Laguna (Amsterdam), prof. Jens Rassweiler (Heilbronn). Prof. Pilar Laguna spune că din punct de vedere profesional românii sunt egali cu marii specialişti europeni: "Sunt impresionată de colectivul medical găsit aici. Am lucrat în cele mai bune condiţii, cu cea mai modernă aparatură".