Codin Maticiuc, unul dintre cei mai controversați bărbați ai lumii mondene, pare să își fi găsit liniștea în brațele unei asistente TV.
Scenaristul și scriitorul cu o viață de noapte tumultoasă pare îndrăgostit de asistenta lui Dani și Răzvan, Flavia Mihășan.
Conform surselor spynews, relația dintre cei doi este mai veche, dar au reușit să o țină departe de privirile curioșilor.
Asta până sămbătăt seară când aceștia au mers într-un club de stand-un comedy. Înainte de a intra la spectacol, cei doi au stat de vorbă pe trotuarul din faţa localului şi au încercat să lase impresia că între ei nu e nimic mai mult de o prietenie.
După ce s-au distrat copios, Maticiuc şi vedeta TV au schimbat foaia. În timp ce mergeau pe stradă, Flavia l-a luat de braţ pe Codin, iar tânărul a lăsat impresia că este fermecat de superba asistentă care face senzație dimineața, la Antena 1. Totuşi, deşi nu ar avea nimic de ascuns, ei şi-au tras glugile de la geci pe cap. Poate au făcut asta din cauza frgului de afară sau poate, pur şi simplu, şi-au dorit să fie discreţi.
Nu după mult timp, ca un veritabil îndrăgostit, Codin nu a mai rezistat şi a luat-o de mână pe Flavia. Gestul său a fost răsplătit cu un zâmbet de toată frumusețea de către vedeta de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”. Ajunşi pe bulevard, tinerii s-au urcat într-un taxi şi s-au făcut nevăzuţi. Cel puţin aşa au crezut ei! Mașina a oprit în zona în care blondina își are domiciliul, susține sursa citată.