Cupidon, spaima angajatorilor

Idilele la locul de munca sunt tentante si comode pentru salariati, insa pentru angajatori o astfel de poveste se poate solda cu mari prejudicii, releva Reuters, citand opiniile mai multor experti.

Pericolele sunt numeroase, in special in aceasta perioada a anului, in jurul sarbatorii de Sf. Valentin, cand oamenii sunt susceptibili de a se lasa mai usor sedusi de atentiile colegilor de birou.

Cele mai grave pericole pentru o companie sunt legate de despartirile cu scandal ce pot aparea, spre exemplu, in relatia unui sef cu o subordonata, care s-ar putea razbuna plangandu-se de hartuire sexuala. Un eventual proces ar putea afecta serios compania atat din punctul de vedere al imaginii, cat si in ceea ce priveste reputatia firmei.

Idilele intre doi salariati aflati la acelasi nivel in cadrul firmei sunt daunatoare in ceea ce priveste productivitatea muncii. Schimburile de mesaje inflacarate ori saruturile furate pe holuri distrag atentia celor implicati de la problemele de serviciu.

Un recent sondaj efectuat de compania de recrutare Spherion Corp a scos la iveala ca 40a dintre salariatii din SUA au avut cel putin o aventura cu un coleg de munca. Desi in Statele Unite exista un adevarat cult al reclamatiilor si proceselor, majoritatea companiilor americane nu au un cod pentru relatiile intre angajati.

"Oamenii nu respecta nici macar codul vestimentar, cum sa-i obligi sa se tina de un cod al relatiilor sentimentale", spune Barbara Pachter, expert in probleme de munca. "Atat timp cat oamenii se comporta profesional la birou, nu e treaba nimanui ce fac in afara programului", adauga ea.